Gabriel MANȚĂ

Ca să facem comparația extremă, să vedem ce s-a întâmplat cu fotbalul în Germania după al Doilea Război Mondial. Face bine la moral să conștientizăm că realitatea zilelor noastre nici nu se compară cu ceea ce au trăit unele generații care încă se află printre noi, ba chiar tot ele sunt cele mai vulnerabile în fața noului inamic. Am ales așadar cele mai rele repere. Pe de o parte, pandemia actuală nu se va apropia nici măcar pe departe de impactul pe care l-a avut WW2 pentru omenire. Pe de altă parte, după război, Germania, chiar țara care l-a declanșat, era o ruină, la pământ sau chiar în pământ. Nici alte țări, victimele ei, nu o duceau prea bine, dar pentru ele nu s-a pus în mișcare un plan Marshall. În plus, nici măcar nu mai era vorba de o singură Germanie. Așadar, fotbalul german și-a revenit cel mai greu după război, primele campioane oficiale venind la 3 ani de la capitulare în est și la 4 ani în vest. Prin comparație, Italia, Franța, Polonia au avut campioane încă din primul an de după război. La noi a mai durat încă un an, prima campioană postbelică fiind UTA (atunci ITA), în 1947. Mai are rost să punem în balanță un amărât de sezon ”înghețat”, cel mai drastic scenariu care se poate întâmpla în zilele noastre?!

Poate nu întâmplător, de data asta nemții sunt primii care scot capul în lume. Nu discutăm aici de Belarus, țara aia care e în Europa doar pe criterii geografice, ea având în frunte același tătuc de peste un sfert de veac. După o ședință online ținută de oficialii federației germane cu președinții cluburilor, s-a stabilit că Bundesliga se va urni la începutul lui mai, fie în primul weekend, fie în al doilea. Fără spectatori, cu echipe medicale specializate, cu jucători izolați în cantonamente și testați înainte de etape. E un plan de avarie, dar e un plan. Închipuiți-vă ce audiențe colosale vor avea televiziunile sportive! Eu, unul, jur că m-aș uita și la Augsburg-Hoffenheim.