Doru POPOVICI

Încă de prin vară am început să ne minunăm de faptele de vitejie fotbalistică ale CFR-ului din Cluj, participarea sa la cele două competiţii europene (ea debutând în Champions' League, ulterior retrogradând în Europa League) însemnând 4 tururi preliminare, după fiecare din primele 3 prevestindu-i-se eliminarea în următorul! N-a fost să fie, iar dacă azi avem totuşi un cât de mic şi de vag motiv de mulţumire în fotbal, atunci acesta e că după ani întregi de secetă deplină, iată că avem din nou o echipă care să joace şi în primăvară. Faptul este cu atât mai remarcabil cu cât de la anul, din câte ni s-a dat de înţeles, odată cu apariţia unei noi competiţii europene (aia pentru găini amorţite, ca noi!), România va fi retrogradată nu "la bucată" ca până acum, ci per ansamblu, adică nu vom mai avea acces decât în competiţia pentru lumea a treia. De aceea, cu atât mai mult trebuie apreciat ce a reuşit Clujul, cu cât în următoarele două, trei mii de ani, nici nu vom mai avea acces acolo, darămite să mai prindem şi primăvara! Referindu-mă concret la meciul de alaltăieri seară, poate că nu chiar victoria, dar calificarea era lesne previzibilă încă de la anunţarea faptului că Celtic urma să vină cu juniori, rezerve şi în general cu... neomologaţi, adică unii pe care, după cum am putut vedea cu toţii, cu greu îi puteai numi chiar fotbalişti. Aşa că miracolul ne-a fost înlesnit de lipsa totală de interes a adversarului pentru acest ultim meci. Şi, aşa cum ne e felul, acum nu ne rămâne decât să stăm cu ghimpi în inimă până la tragerea la sorţi. După care, desigur, vom începe să ne lamentăm că am avut ghinion, că oricare din celelalte adversare ar fi fost mai abordabilă, că suntem dezavantajaţi că primul meci îl jucăm acasă etc. Una peste alta, să ne bucurăm că avem pentru ultima oară o echipă în "primăvara europeană". Ce-o urma nu mai e treaba noastră.