Doru POPOVICI

Nu-mi aduc aminte ca fotbalul grecesc să mă fi interesat vreodată, nici măcar atunci când am nimerit în preliminariile diverselor competiţii la nivel de reprezentativă, nici în anii '70, nici în 2014. Iar când Grecia a câştigat Campionatul European, în 2004, zău că am trecut întâmplarea la capitolul "anomalii inexplicabile". În privinţa jocului practicat atunci, singurul termen de comparaţie poate fi doar echipa României de la ediţia următoare, cea din 2008, considerat de nemţi ca fiind cel mai urât fotbal jucat vreodată la un turneu final. De ceva vreme, însă, mi-am schimbat maniera de abordare, datorită prezenţei acolo a lui Răzvan Lucescu. Nu că mi-ar fi Răzvan tare drag ori că l-aş considera mare antrenor. Nici vorbă. Dar nu pot să nu-i admir curajul de a se fi luat de piept cu greii de acolo, cu mafia din fotbalul grecesc, unde nu prea e loc de intruşi. Avantajul cel mare al lui Lucescu Jr. este, indiscutabil, patronul echipei. Faptul că şi acesta este un intrus face din cei doi un cuplu solid şi aparent indestructibil, iar dacă adăugăm şi că patronul este, se zice, prieten cu Putin, asta le asigură un soi de imunitate, fiindcă e ştiut că nu e bine să te pui cu KGB-ul, oricum s-ar numi el în ziua de azi! După ce PAOK a pierdut titlul de campioană la limită şi mai degrabă din aranjamente şi golăneli decât pe gazon, am aşteptat cu nerăbdare atât noua ediţie de campionat, în care speram ca Răzvan să se răzbune, cât şi Europa League, locul nimerit pentru a-şi demonstra presupusa valoare. N-a fost să fie. Dacă în campionat PAOK defilează realmente, în Europa a reuşit mai degrabă să se facă de râs decât să rupă gura. Deşi a avut o grupă chiar lejeră, cu două victime sigure, cel puţin aparent, VIDI şi Bate Borisov, PAOK a luat bătaie din toate poziţiile, cel mai ruşinos fiind chiar meciul ultim, când amărâţii ăia din Belarus i-a dat 3 unul după altul, chiar la Salonic. În acest timp, marea rivala, Olympiakos, zdrobea Milan-ul şi-l trimitea acasă! Nu e nevoie de mare ştiinţa a fotbalului pentru a-ţi da seama că având asemenea rezultate anapoda, şi la intern, şi în cupele europene, fotbalul grecesc este cam pe unde se află şi al nostru: nicăieri!