Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 29 aug 2016 - Anul XXI, nr. 201 (6314)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Gabriel MANTA

Gabriel MANȚĂ


Visul american reîncărcat

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Dintre tragerile la sorţi care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, cea de la US Open începe să macine încă de azi. Dacă anul trecut Serena şi Simona au găsit de cuviinţă să nu se prezinte la întâlnirea lor din finală, culpa fiind comună, din moment ce ambele s-au oprit în semifinale, de data asta întâlnirea a fost fixată mult mai devreme şi ar fi clar un eşec pentru cea care va absenta. Fiind favorita cu numărul 5, chestiunea de urmărit pentru Simona era în sfertul cui va fi plasată, iar acesta a fost al numărului 1 în exerciţiu. Foarte bine, căci tocmai acel potenţial meci poate aduce schimbarea liderului. Deocamdată, ăsta e cel mai aşteptat moment în tenisul feminin. În ce ne priveşte, foarte important este meciul Monicăi cu Strycova, dacă jucătoarea noastră o va „strica” pe cehoaică, atunci vom avea sigur o româncă în turul 3, căci ea ar juca în turul secund cu învingătoarea dintre Sorana Cârstea şi Ana Bogdan!

Să aruncăm o privire şi pe tabloul masculin, devenit pe neaşteptate foarte ofertant. Păi ultimele meciuri oficiale ale jupânului Djokovic sunt două înfrângeri, una la Sam Querrey (turul 3 la Wimbledon!), cealaltă la del Potro (primul tur la Rio!). Mai umblă vorba prin târg şi că Nole ar fi supărat de încheietura mâinii stângi, ceea ce face ca puţină lume să se gândească serios la o semifinală cu Nadal, altădată pe buzele tuturor. Drept e că nici Nadal nu se simte prea bine, după ce a ratat orice medalie olimpică la simplu, el fiind tăvălit serios de Borna Coric la Cincinnati. Astfel, pe partea de sus a tabloului pot scoate capul un Cilic sau un Raonic. În jumătatea inferioară tronează Murray, care ar fi sosit la New York ca Mr. Perfect (în lipsa lui Federer, fireşte), dacă nu pierdea finala de la Cincinnati în faţa sus-pomenitului Cilic. Scoţianul ar trebui să se vadă în sferturi cu Nishikori, apoi cu... Wawrinka! Punctele de suspensie indică neîncrederea mea totală în acest scenariu, căci nu-l văd pe Stan the Man capabil să-şi aprindă focul ăla interior. Astfel că şi aici există potenţial de semifinală pentru un outsider. Dacă ar fi să-l aleg, acesta s-ar numi Thiem. Del Potro a fost şi el plasat pe traseul ăsta ofertant, dar mă tem că el nu poate rezista la prea multe meciuri pe sistemul 3 din 5. Desigur, la dublu îi avem şi pe ai noştri, Mergea şi Tecău, de data asta separaţi, dar să privim partea plină: acum avem două şanse la trofeu!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Visul american reîncărcat.
 Vizualizări articol: 1270 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Visul american reîncărcat5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte articole semnate de:
Doru POPOVICI
Doru POPOVICI
Gabriel MANTA
Gabriel MANTA

 

 

RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei