Doru POPOVICI

Zecile de articole pe care le-am scris în mulţi ani de presă şi care le-au avut drept subiect pe Naşu' prezentau un element comun: cred că în fiecare din ele, indiferent despre ce era vorba, am pomenit măcar o dată despre tupeul gigantic, incomparabil, monstruos, pe care individul îl emană prin toţi porii în fiecare secundă a existenţei sale de profitor ordinar în orice conjunctură. De-a lungul sfertului de veac în care a parazitat nu doar fotbalul românesc, ci şi pe cel continental, că doar nu credeţi că Mafia s-a născut în România, Naşu' a etalat dezinvolt acest tupeu covârşitor, la limita psihiatriei, fără ca vreodată cineva (presă, parchet, DNA etc.) să-şi propună să afle, vorba lui Moromete, „pe ce se bazează”. Vă mărturisesc că m-am străduit şi eu să găsesc măcar un argument care să-i justifice fabulosul tupeu şi jur să n-am găsit. Din toate belelele şi nenorocirile a ieşit fără să dea măcar vreo explicaţie cât de cât normală, plauzibilă, logică. Dar a ieşit. Şi atunci când târa turişti români la turnee finale exclusiv prin compania lui de turism, şi când vindea mingi de unică folosinţă întregii Divizii A, şi când a făcut-o pe fiică-sa cu Bac-ul deşi asta n-avea habar unde se afla clădirea aia (din Bistriţa, vă mai amintiţi?), şi când tot „aia mică” (ba şi nepotul lui, dealer, făcut paznic la Federaţie!) a avut niscai probleme cu drogurile. Şi cu cele 4 mandate de selecţioner băgate lui Piţurcă. Şi cu toţi penalii proptiţi şefi la arbitri. Şi cu tot, tot, tot. În interviul înşirat preţ de două zile consecutiv în Gazeta Sporturilor la începutul acestei săptămâni, Naşu' se autodepăşeşte, etalând încă mai mult tupeu decât avusese el însuşi, pe adunate, în toţi aceşti blestemaţi ani, explicând de ce este aproape obligatoriu să rămână la UEFA! Ba chiar să ajungă vicepreşedinte! Un coleg de cancelarie m-a întrebat: Bă, Dodo, ce grad are nenorocitu' ăsta? O fi asta explicaţia aia pe care o tot caut şi n-o găsesc?