Doru POPOVICI

Chiar dacă şi colegul meu de rubrică a atacat ieri subiectul, mă veţi ierta, sper, că scriu tot despre meciul meciurilor. În fond, tot ieri, „Gazeta sporturilor” i-a acordat vreo 4 pagini, başca editorialul lui Ioaniţoaia, deci probabil că merită încă mai mult spaţiu decât colţişorul ăsta de ziar. Nu e nevoie să vă spun cu câtă emoţie am aşteptat meciul. Chiar dacă visam la victorie, sigur că m-aş fi mulţumit şi cu egalul care păstra diferenţa de 4 puncte dintre Real şi Barcelona. De multe ori am scris, nu doar aici, că succesul contra Barcelonei poate veni numai dacă ignori total jocul ei şi-ţi vezi de ale tale. Un prim exemplu a fost victoria lui Chelsea, din care pare să fi priceput, în sfârşit, acest adevăr numitul Jose Mourinho. Acelaşi care în meciul din tur o făcuse pe Real să joace o tiki-taka pentru care n-are nici oamenii potriviţi, nici nervii de oţel necesari unui asemenea joc, şi care şi-a dovedit incompatibilitatea printr-o nouă umilinţă din lungul şir al ultimilor ani. Ei bine, acum trei zile, Real a jucat ceea ce trebuie, poate pentru prima oară în disputele cu Barcelona de când e Mourinho antrenor. Toate spaimele de dinaintea partidei mi-au dispărut încă din primele 2-3 minute, când mi-a devenit limpede că Real nu poate pierde. Era o siguranţă în jocul ei cum n-am mai întâlnit de pe vremea lui Zidane, Figo, Raul şi Carlos. Şi a lui Iker Casillas, prezent şi atunci, şi acum. Şi tot cel mai bun din lume, dovada supremă fiind chiar la faza care a adus golul Barcelonei, după ce Iker salvase uluitor de două ori! În mod evident, jucătorii Barcelonei au cedat psihic. Cred că încă de la meciul cu Chelsea, când au realizat că toate pe lume au un sfârşit, inclusiv tiki-taka. E omeneşte să te plictiseşti pasând nenorocita aia de minge de 782 de ori, iar la urmă să vezi că ai luat-o cu 1-0. Azi şi mâine se joacă semifinalele Champions’ League. Nu am chiar atât de mult tupeu încât să-mi doresc o finală cu Barcelona. În mod logic, Real ar trebui să o scoată pe Bayern. Nu cu 1-0, că ăsta-i scor de tiki-taka, ci să-i dea repede vreo 3 încă din prima repriză, mai ales că tonus trebuie să fie chiar în exces acum. Dincolo, mi-ar plăcea să se califice Chelsea. Nu din ură faţă de Barcelona, ci calculând cât se poate de „la rece”: Chelsea e mai uşor de bătut în finală, mai ales că Barcelona ar veni ultramotivată după înfrângerea de sâmbătă. V-aş da şi scorurile pe care le văd: Barcelona – Chelsea 2-1, Real – Bayern 3-0.