Gabriel MANȚĂ

Vine meciul cu Bosnia peste noi şi parcă nu ne putem dezlipi de Wembley. S-au strâns atâtea, dar e imposibil de trecut prin toate. Deşi a făcut-o toată lumea, se cuvine să consemnăm gestul acela al lui Puyol, care n-a avut orgoliul de a compensa lăsarea sa pe bancă prin ridicarea cupei în calitate de căpitan, cedându-i această bucurie lui Abidal, ca un omagiu adus vieţii însăşi. Ne-a adus aminte că şi noi avem un fotbalist încercat de soartă pe un pat de spital, de unde veştile cu adevărat bune întârzie să apară.

În rest, ca elemente secundare, cenzura comandată de la UEFA pentru transmisia televizată a… sărit în ochi, dacă se poate spune aşa, când era filmată insistent o zonă de teren în care nu se întâmpla nimic, deşi în partea cealaltă un suporter sărise pârleazul şi dădea mâna cu Xavi şi se îmbrăţişa cu Messi. Bineînţeles, nici comentatorii noştri nu s-au ridicat la înălţimea unei finale de Ligă. Las la o parte pronunţia supărătoare a vocabulei Sir, dar măcar să cunoască mai fin sportul pe care-l comentează. Sau, dacă îl cunosc, să nu fie superficiali. E prea simplu să spui “Rooney greşeşte preluarea”, decât să observi efortul acestuia de a converti calitatea îndoielnică a pasei furnizate de un coleg. Iar a reproşa omiterea acelui ofsaid infim de la golul englez înseamnă a-l dota pe asistent cu şubler în loc de steag, fără a-i crea condiţii să-l folosească!

Lista celor care pun Barcelona pe primul loc măcar în clasamentul personal se măreşte pe meci ce trece cu alte şi alte personalităţi cu greutate. Însuşi Sir Alex Ferguson a declarat că echipa catalană a fost cel mai valoros adversar întâlnit de el vreodată. O fi puţin lucru? Iar cel mai nou pe această listă este Marcelo Lippi, câştigător şi el de Ligă,  plus campion mondial, care n-a lăsat loc echivocului, decretând-o cea mai bună echipă dintotdeauna. Sigur, nimeni n-a văzut pe viu toate echipele din toate timpurile, dar nici istoricii “n-au fost acolo”, ci au desluşit întâmplările în colbul arhivelor. Oricum, după această nouă demonstraţie de virtuozitate colectivă şi individuală, scepticii ar trebui să facă un pas înapoi. Se ştie că nu pot sta prea mult acolo, pe poziţii defensive, doar sunt atraşi de lumină ca fluturii de noapte.