Gabriel MANȚĂ

La sfârşitul primului turneu de mare şlem al anului, mi-aş fi dorit să pot scrie mai mult despre Horia Tecău şi a sa parteneră la dublu mixt, Bethanie Mattek-Sands, cu care a ajuns până în semifinale. Din păcate, dublul mixt nu este atractiv pentru puzderia de televiziuni de sport. Consemnările pe care le-am citit au fost lapidare, mult sub ce se putea scoate din scorul de 11-9 în decisiv. Trebuie să fi fost ceva acolo, nişte mingi pe muchie, nişte lovituri antologice, nişte ratări, nişte faze cu tâlc. Păcat că povestea n-a mers mai departe, o finală ar fi fost cea mai frumoasă surpriză a acestui început de an.

La feminin, Aussie Kim (favorită cu şansa a treia) a reuşit să-şi justifice şi pe plan sportiv porecla. Chinezoaica Na Li a fost decisă, constantă, rece, ceea ce ar fi putut să-i aducă primul succes de mare şlem. Din păcate pentru ea, Kim Clijters şi-a valorificat până la urmă experienţa, căci numai aceasta a ajutat-o să treacă peste crisparea care, dacă o mai ţinea mult, îi putea provoca înfrângerea în două seturi. Au fost două mingi emblematice, construite ca la carte de pe fundul terenului de belgiancă, dar ratate neverosimil la fileu. Kim a ezitat să trimită firesc către zona liberă, căutând de fiecare dată direcţia chinezoaicei, pentru un iluzoriu contre-pied. Numai că aceasta a aşteptat calmă, nemişcată, să-i vină mingea în rachetă! Cu toate astea, meciul s-a întors şi tot Clijters a ridicat trofeul.

La băieţi, ca la băieţi şi nu prea... Ajunge doar să privim scorurile lui Djokovic (şi el tot favorit 3) din semifinală şi finală: 3-0 la seturi! Federer a spus că se aştepta ca sârbul să joace bine, dar nu se aştepta să joace el prost! De-a lungul timpului, l-am văzut de multe ori pe Federer în situaţia de 0-40 pe propriul serviciu. Nu însemna mare lucru, se concentra, îi intra primul de vreo două ori, iar celălalt punct venea şi el firesc, din conducerea schimbului de mingi. De data asta, a fost un alt scenariu, care s-a repetat de vreo 3-4 ori: 0-40, 30-40... şi gata! Federer n-a mai fost în stare să fructifice şi al treilea punct. Şi din cauza asta a pus punct în penultimul act. Cealaltă semifinală, Murray-Ferrer, mi-a lăsat în dese rânduri impresia de „pereţica”. Scoţianul a reuşit să rateze una dintre cele mai simple lovituri din tenis, o minge înaltă şi moale la fileu, care ar fi putut fi trimisă în teren şi cu o paletă de ping-pong. A fost doar un indiciu că nu se află în starea de concentrare justă pentru a câştiga acest turneu, ceea ce a devenit evident în finala cu Djokovic. Mingi fricoase, teamă de smash, multe lovituri sub centură (cea a fileului), reacţii de copil răsfăţat. Dar asta nu scade cu nimic meritul sârbului, aflat într-o dispoziţie de joc şi de efort cum numai la Nadal am mai văzut. Abia aştept să văd ce va urma la Roland Garros!