Gabriel MANȚĂ

Când vine vorba despre peluzări rămân fără cuvinte. Fără cuvinte din dicţionar. Animale nu pot fi numiţi, fiindcă acele animale ucid de foame, nu din plăcere. Degeaba se face apel la raţiune, de unde raţiune la acefali?! Acum câţiva ani scriam tot aici despre cum dezaxaţii au terorizat un tramvai întreg, umplând de sânge o tânără şi pe fratele ei minor. Agresiunile în zilele de meci ar trebui să aibă circumstanţe agravante, să se judece precum furturile la cutremur sau în vreme de război. Este adevărat că au fost cazuri când forţele de ordine au acţionat cu violenţă disproporţionată, iar atunci cad victime colaterale şi unii suporteri mai rezervaţi, dar care cauţionează comportamentul „liderilor” fie şi prin simpla lor dorinţă de apartenenţă la acel grup. Poate aţi observat că de ceva vreme peluzării dinamovişti se bat şi între ei. Mi-ar fi plăcut să cred că unii s-au săturat de dictatura violenţei şi doresc să se separe. Aiurea, aflu că de fapt la mijloc este numai caşcavalul. Adică unii vor şi ei o felie din marafeţii cu care boşii dinamovişti ung torţionarii-şefi. E o cloacă de care s-au scârbit suporterii rezonabili, fără vreo apartenenţă. Nu trebuie să se mai mire nimeni că în Groapă suflă vântul.

Tot ca ecou al meciului care terorizează locuitorii din jurul celor două stadioane, aflu că arbitrul Avram, fiul tatălui său sus-pus, a fost găsit vinovat de neacordarea altor două lovituri de la 11 metri! Păi în cazul ăsta de ce nu s-a trecut direct la lovituri de departajare?! Eu m-aş situa cu reproşurile de partea cealaltă... În sensul în care l-aş fi acordat doar pe cel provocat de Tătăruşanu. La Apostol a fost clar lipsă de intenţie şi nici nu a salvat vreun gol cu acea intervenţie. Faza cu Ricardo şi Mărgăritescu a fost foarte încâlcită, nu se poate da un verdict sigur nici după reluări, iar directivele sunt clare: nu dai penalty dacă nu eşti sigur de ceea ce ai văzut. Iar Avram a văzut invers, fiind mai bine plasat decât oricare dintre noi şi implicit decât cei care l-au judecat. Mai rămâne doar cel neacordat lui Torje... Aici, teoretic, e vorba de o imprudenţă, e pe linie, s-ar putea da. Dar atacul este clar la minge, gheata lui Latovlevici e la nivelul solului, în schimb Torje nu catadicseşte să ridice piciorul nici cât i-ar fi necesar să păşească. Se lasă agăţat ca o piţi la Bamboo. Nu ăsta e spiritul jocului, dacă eşti fotbalist adevărat te lupţi ca să continui faza, nu cazi ca o cortină peste un show ieftin. Cum a fost dealtfel întregul „el clasico”!