"Străbunica" urşilor polari era o femelă de urs brun din Irlanda

"Străbunica" tuturor urşilor polari din zilele noastre a fost o femelă de urs brun din Irlanda, care a trăit în urmă cu 20.000 - 50.000 de ani, iar hibridarea face parte integrantă din evoluţia biologică a acestei specii ameninţate cu dispariţia, se afirmă într-un studiu publicat în Current Biology.

Potrivit AFP, studiile precedente au scos în evidenţă faptul că ursul polar modern (Ursus maritimus) a moştenit o parte din patrimoniul genetic al ursului brun.

Acele studii, ce au analizat ADN-ul mitocondrial, considerat partea maternă din genom - bagajul genetic transmis de la mamă la urmaşii ei -, au stabilit că femela care a fost strămoaşa tuturor urşilor polari a trăit pe insulele din apropiere de Alaska, în urmă cu circa 14.000 de ani.

În noul studiu, mai mulţi biologi de renume, a căror activitate a fost coordonată de Beth Shapiro de la Pennsylvania State University din Statele Unite, au adus dovada unei încrucişări anterioare între cele două specii.

Savanţii au colectat eşantioane de ADN mitocondrial de la 242 de urşi bruni şi urşi polari, vii sau fosilizaţi pe parcursul ultimilor 120.000 de ani, din diferite regiuni ale lumii. După analiza arborelui genetic, oamenii de ştiinţă au descoperit că genomul matern al urşilor polari s-a "fixat" cu adevărat, pentru a lua forma lui actuală, în timpul sau cu foarte puţin timp înainte de vârful ultimei ere glaciare, în urmă cu 20.000-50.000 de ani, pe coasta atlantică din nordul Irlandei.

Această "străbunică" irlandeză era totuşi diferită de urşii bruni pe care îi cunoaştem în prezent: potrivit lui Beth Shapiro, populaţia de urşi bruni care împărţeau ADN-ul matern cu urşii polari a dispărut deja în urmă cu circa 9.000 de ani. Însă genetica are doar un caracter formal: cele două specii erau în contact una cu cealaltă cu mult înainte de această dispariţie şi chiar s-au încrucişat foarte uşor, timp de 100.000 de ani.

În ceea ce-l priveşte pe "străbunicul" urşilor polari, identificarea lui este mai dificil de realizat. Partea paternă din genomul acestor urşi, ADN-ul nuclear, datează cu mult înainte de ultima eră glaciară şi "provine probabil de la un strămoş comun cu ursul brun, care a trăit în urmă cu 500.000 de ani ", afirmă Beth Shapiro.

"Tocmai această diferenţă a genomului - strămoşul foarte recent din partea mamei şi cel mult mai vechi şi deci diferit din partea tatălui - ne-a permis să ajungem la concluzia că toţi urşii polari descind dintr-o femelă de urs brun" care a trăit relativ recent, a concluzionat Shapiro.

"Aceste rezultate arată că hibridarea face parte integrantă din istoria biologică a ursului polar, probabil influenţată de fluctuaţiile climei", a declarat Daniel Bradley de la Trinity College din Dublin (Irlanda).

În ultimii 500.000 de ani, cele două specii de urs trăiau în medii diferite, însă ele erau vecine, iar limitele habitatelor lor s-au deplasat cu siguranţă şi suprapus în mai multe rânduri în timpul perioadelor de încălzire şi de răcire a climei, în special în zonele de coastă.

"Astăzi, asistăm la o schimbare similară a climatului arctic, odată cu topirea gheţarilor şi retragerea banchizelor (...) Încă o dată, această schimbare oferă urşilor polari şi bruni ocazia de a împărţi acelaşi habitat şi deci de a se încrucişa", a explicat Beth Shapiro.

De fapt, mai mulţi hibrizi adulţi, precum "pizzly", proveniţi din încrucişarea dintre un urs polar şi un urs brun grizzly, au fost observaţi în ultimii ani.

Aceste încrucişări ar putea favoriza dispariţia urşilor polari, al căror habitat este deja ameninţat de încălzirea globală. "Însă astfel de hibrizi trebuie să fie şi ei luaţi în calcul în cadrul eforturilor depuse pentru conservarea speciilor, deoarece ei pot juca un rol deloc neglijabil pentru supravieţuirea lor", afirmă Shapiro.

În zilele noastre, au mai rămas doar între 20.000 şi 25.000 de exemplare de urs polar, repartizaţi în cinci ţări - Statele Unite, Canada, Groenlanda, Norvegia şi Rusia -, care trăiesc în zone ce se întind de-a lungul cercului polar arctic. Încălzirea observată în aceste zone de pe Terra este de două ori mai mare în comparaţie cu media mondială, potrivit experţilor în evoluţia climei.