Lucian AVRAMESCU

Ca un gunoi în ochi, printre razele binevoitoare ale dimineții, reapare politicianul. Pare tânăr, indiferent câți ani are. Fabricate pe loc, ideile lui ca niște baroase lovesc nimicitor craniul dușmanilor. Nu ai patriei, ci ai lui.

A reînceput, ca un motor de Belaz, să uruie politica, iar el e crema ei de pe ghete, moașa comunală și doctorul, astrologul și mătura care dă la o parte gunoiul lăsat întotdeauna de alții. Mă șochează că știe, singurul care știe, ca destinul, când voi muri eu, cap de listă în pandemia vârstnicilor. El e roșu și galben și verde și indigo și-n toate culorile aducătoare de bani.

Pandemia, această ghilotină mondială de omorât bătrâni, nu există atâta vreme cât el, politicianul, a venit să mă înmormânteze. Cioclu tânăr și vioi, el îmi cere doar ortul de a-l vota. Ortul de trecut lesne apa neagră a Styxului.

Cum a stabilit că-s bătrân? Privindu-mi buletinul de identitate. Cei peste 65 de ani sunt toți în bătaia de pușcă a pandemiei și, căutând statisticile constat că așa e. În 99 la sută din cazuri am murit eu, în America, în Italia, în România. Eu am murit de 99 de ori din 100 posibile. Și atunci cum să nu râdă, sigur pe el, politicianul tânâr, imun la boala rușinoasă a bunului-simț?

Planeta trebuie curățată de vârstnici, iar el, politicianul tânăr, vesel și încordat ca un arc gata să dea liber săgeții mortale știe că poate să mă ucidă mai iute cu vorba. Nu înainte, însă, de a-l vota.

Ca un gunoi în ochi, a reapărut politicianul. Se prezintă virgin, călugăriță care a călărit în toate pozițiile bordelul politic.

Nu mai e loc să mă bucur de razele acestei minunate dimineți, în care cerul a limpezit cu ploaie grădinile, fiindcă el s-a insinuat și-n vreme și-n starea vremii, în minutarul ceasului și-n șoșonii rozalii ai păpușii, producând prima eclipsă de soare a zilei.

Cioclii se nasc în orice parte a lumii, fără ochi. Doar în irișii mei, încă văzători, încă romantici, verzi de albaștri, el poate intra ca un gunoi pe care nu-l pot opri.