Lucian AVRAMESCU

Trăiesc ceea ce mi s-a întâmplat la Revoluţia din Decembrie 89, când crainicul Marinescu al televiziunii publice anunţa, la 10.30, dimineaţa, că s-a cerut sprijin Uniunii Sovietice, iar Uniunea Sovietică ni-l va acorda imediat. Trupele sovietice erau deja masate la graniţă. Pe acest fond Revoluţia devenea revoluţie cu literă mică, adică lovitură de stat nu împotriva lui Ceauşescu, căzut oricum, ci împotriva poporului care se ridicase, dorind democraţie, viaţă ca în vest, libertate.

În 89 lovitura de stat n-a fost împotriva lui Ceauşescu, ci împotriva celor care au ieşit în stradă, confiscându-le revolta şi făcând din ea plastilina din mâinile manglitorilor de azi.

Cei care spun că nu a fost revoluţie, ci lovitură de stat au dreptate. Numai că lovitura s-a dat împotriva poporului român prin Iliescu, Militaru, Brucan şi alţii, care au confiscat revolta şi au făcut ce au avut chef cu ea, cum fac şi azi.

Eu, care făcusem ca prostul, într-o Casă a Scânteii din care fugiseră toţi, ziarul Tineretul Liber, am auzit acest anunţ criminal şi năucitor, după o noapte de lumină şi coşmar, şi mi-am dat seama că totul e o farsă. Ne împuşcă ruşii, i-am zis lui Eugen Mihăescu, colegul prozator cu care făptuisem acel ziar cu pagina primă având poza unui tricolor găurit şi inscripţia mare ”Jos comunismul!” Am plâns, după ce trecusem prin experienţe dramatice, constatând că poporul e din nou păcălit.

Azi, România se cheamă, din ce în ce mai apăsat şi mai dizgraţios, Liviu Dragnea, fiul unui miliţian din Teleorman care are tupeu, replică, hoţie cât cuprinde, capacitate de a manipula. Prostimea, câtă frunză şi iarbă, suntem noi. Din zori şi până noaptea târziu, scenele care se fac că-l ironizează, televiziunile, radiourile care poartă numele lui ca pe o bomboană în gură, procesiune cu sfintele moaşte, îi fac servicii. Lăudat sau înjurat, el este. Întruna. Constant ca un ţăcănit de ceasornic. Vocea i se aude peste tot. Când nu vorbeşte el, vorbesc alţii despre el. Cei care îl înjură, îl laudă pomenindu-l. Cei care i se opun îi dau un brânci în faţă. Micul dejun al amărâtului din pădure, care taie lemne pentru o firmă de omorât copaci şi are radioul pe o buturugă, e acompaniat de Dragnea, în timp ce ronţăie o coajă de salam. Eu, care scriu acum, îi ridic osanale acestui individ care va fi mai odios ca odiosul şi care şi-a înfipt ţepuşele mustăţii, ca Stalin, în inima poporului, bătându-l pe crucea uriaşei lui pofte de a stăpâni.

Să ne trăieşti, Stalin dâmboviţean! Suntem ai tăi şi te poţi şterge cu toţi politicienii la curul mustăţii tale din dos. Poporul român, alcătuit în mare măsură din hahalere care primesc ajutor social şi care vin cu autocarul la mitingul PSD fără să ştie unde se găsesc şi de ce sunt acolo, te aclamă. Ave Cezar! Nu mai e nimic de făcut, fiindcă din somnul cel de moarte nu ne mai scapă nimeni, iar noi suntem blestemaţi să fim la mâna unor nemernici.

P.S. Cineva mă întreabă ce părere am despre barajul de la Siriu, unde ”fierbe muntele” şi, căzând, spulberă chiar municipiul Buzău. Barajul ăla, ca şi cel de la Voineasa, care dacă se macină, apa spulberă nu doar oraşul Brezoi, ci şi staţiunile Călimăneşti-Căciulata, Râmnicu Vâlcea, reşedinţă de judeţ, Drăgăşani, are nevoie de o minimă întreţinere. Figurează în campaniile electorale ale cuiva? Partide, politicieni, liberali, ciuciuflici? Aş! Liniile ferate nu mai sunt nici ca-n vremea lui Carol I, iar trenurile zboară în hăuri. A iubi România nu înseamnă a te împrumuta zilnic de milioane de euro – cum decide zeul Dragnea – pentru a plăti salariu de trei ori cât merită primarilor şi miilor de funcţionari care freacă manganul în sate fără locuitori.
Înţeleg că marele capitalist Statul are un milion şi trei sute de mii de angajaţi. Ce face cu ei, fiindcă o primărie de sat cu 800 de locuitori are funcţionari cât un cartier?