Lucian AVRAMESCU

Fiica mea cea mică mi-a citit un text primit de la prietena comună Mioara Neagu. Textul aparţine unui român stabilit undeva, departe, în lumea de peste Ocean.

“Buna dimineaţa… Formidabil! A nins si la noi, în California…
8:00 Bucuros am ieşit din casă şi am făcut ca în copilăria din România un om de zăpadă.
8:10 O feministă a trecut şi m-a întrebat de ce nu am făcut o… femeie de zăpadă?
8:15 Am făcut şi o femeie de zăpadă.
8:17 Doica vecinilor zice că sânii femeii de zăpadă sunt prea mari.
8:20 Tânărul gay din apropiere a murmurat că ar fi putut fi doi oameni de zăpadă, în loc de o pereche.
8:25 Veganii de la numărul 12 s-au plâns de nas. „Morcovii sunt pentru hrană, nu pentru decorarea figurilor de zăpadă.”
8:28 O familie de negri mă face rasist, deoarece perechea de zăpadă este albă.
8:33 Musulmanul de la colţul străzii doreşte ca femeia de zăpadă să poarte un voal.
8:40 Cineva cheamă Poliţia. Un echipaj vine rapid pentru a vedea ce se întâmplă.
8:42 Mi se comunică oficial că trebuie îndepărtată coada măturii din mâna omului de zăpadă deoarece ar putea fi folosită ca armă albă.
8:47 Lucrurile se înrăutăţesc după ce mormăi: „Da, dacă ar fi în fundul tău.”
8:52 Telefonul meu şi mătura sunt apoi confiscate, iar eu sunt urcat în maşină şi dus la secţia de Poliţie.
8:53 Vecinii mei aplaudă şi chiuie satisfăcuţi.
9:00 La CNN sunt prezentat ca un presupus terorist, care creează probleme comunităţii în timpul acestor condiţii dificile de iarnă.
9:10 Poliţia mă interoghează dacă am vreun complice.
9:29 Un grup jihadist mai puţin cunoscut susţine că a fost complotul lor”.

Frumoşi, deştepţi şi plini de umor sunt românii mei plecaţi în lume. Zic ai mei nu din mimetism, fiindcă se poartă “guvernul meu” (zice Iohannis, dar guvernul e al altuia, pe nume Dragnea), partiduleţul sau partiduloiul meu, serviciile mele, poliţia mea, jandarmeria mea, vilele mele, casele mele, ministresele mele ş.a.m.d., citând cu aproximaţie diverşi ajunşi. Doar un român umoristic, plecat din România, îşi mai aminteşte de ţara lui care devine încet, încet a nimănui, dar el o înţelege, de foarte departe ca fiind “a lui”, încă a lui.

Zic românii mei fiindcă de câteva zile, uitându-mă pe o hartă pusă la dispoziţie de Google Analytics, constat că se aprind beculeţe pe glob care indică un detaliu emoţionant: cineva, acolo departe, mă citeşte. Şi mi-am notat pe o foaie care e deja plină: San Gwann, Melbourne, New York, Hagondange, Lausen, Vanghan, Camp Springs, Treviso, Seraing, Stuttgard, Chartres, Turin, Tel Aviv, Vercelli, Paris, Davis, Stonz Point, Afragola, Bellwood şi mai am. Unele oraşe îmi sunt cunoscute, prin câteva am umblat cu pasul. Mă uit mai departe la numele culese de mine când, întâmplător, deschid acel serviciu Google Analytics: Gainesville, Madrid, Alcobendas, Kolkata, Al Ain, Irvine, Logrono, Brasilia (de aici am amintiri frumoase), Markham, Guandalajara, Paltin, Olten, Chicago. Pe aici şi prin alte localităţi de pe neted-aspra suprafaţă a planetei albastre (aşa cică se vede din cosmos Pământul) trăiesc români sau oameni care au avut tangenţă iubitoare cu România. Am văzut clipocind şi alte nume, ca nişte mărgele care apar şi apoi pier, pe care nu le-am notat, grăbit sau neavând un pix la îndemână.

Ce faci cu ele? – m-a întrebat cea mică. Nu ştiu! Poate că odată le voi trimite o scrisoare acelor oameni care mă citesc. Da, dar nu ai adresele lor! O să scriu ca destinatar: Români de pe planeta Pământ, sau România de pretutindeni! Şi ce le vei scrie?! Că mi-e dor de ei şi, după ce am citit textul românului din California, că-i aştept acasă să facem împreună un om de zăpadă. Ce minunat om de zăpadă am face noi toţi, acasă, nu în bătătura planetei, ci în încăpătoarea bătătură a României.

Cu drag, Lucian Avramescu