Lucian AVRAMESCU

Ospătar, gata, vreau socoteala,
m-am plictisit de cârciuma acestei vieţi cu lăutari care cântă aiurea,
scrie tot şi nu umfla nota –
am iubit, recunosc, dar nu cât scrii tu acolo,
scade din împărţitor deîmpărţitul şi pune suma eşecurilor
dinjos de înmulţirea restului rezultat din adaos
Alo, patroane ceresc, îngerii ăştia mărunţi te trag şi pe tine în piept,
dincolo de amănuntul că vând apă chioară diluată cu vânt,
prea mulţi picolo în vinoteca ta de nimic,
reciclează-ţi îngerii, Doamne…
Ce vrei să spui? – se auzi o voce din cer,
nici mânioasă, dar nici ca o aripă de egretă…
Fireşte că nici eu nu ştiu, am răspuns,
dar când faci o reclamaţie la Dumnezeu trebuie să sune cumva…
Ospătar, se face târziu pe pământ,
ultima mea iubită mă aşteaptă pentru sărutul de adio,
îmi mai trebuie ceva bani pentru rămas bun,
aşa că nu umfla nota,
nu-mi pune lăutarii în cârcă
şi nici masa pe care m-am suit să recit poezii,
cei care au venit sunt, fireşte, invitaţii mei,
nu-i cunosc, e adevărat, dar au aplaudat frenetic…
Să decontez eu aplauzele?
Se pun şi ele la nota de plată?
Scade atunci înjurăturile de mamă,
scade plus infinitul măscărilor din minus infinitul candorii,
nu-ţi trece şi anul naşterii tale la nota de datorii,
că nu te-am băut şi pe tine…
Ospătar, sunt un client rezonabil,
n-am bani dar am adus respectabili clienţi în cârciuma voastră,
am dat un spectacol care v-a adus plusvaloare,
de metafore, fireşte, că altceva n-am…

Aşa se tocmi prinţul dezmăţului poetic,
trăgând de o cifră,
cârcotaş la o virgulă pe nota de plată,
beat de nemurirea care îl aştepta la uşă,
confiscată şi ea sau luată amanet

Ospătar, gata, vreau socoteala,
m-am plictisit de cârciuma acestei vieţi,
scrie tot şi nu umfla nota,
scrie că eu am tot scris…