Lucian AVRAMESCU

Într-o carte a mea, nu știu care, am publicat poezia „Obositor de fericit”. Nu-mi știu, ca alți autori, pe de rost poeziile. Îmi amintesc uneori versuri aproximative, firimituri de metaforă, frânturi de strofă, autoironii ca acest „Doamne și când mă gândesc că așfi putut să fiu obositor de fericit”. Versul s-ar putea potrivi și bietului meu popor. La câtă avalanșă de griji și mângâieri, și răsfățuri se revarsă asupra lui, ar putea ajunge obositor de fericit, cu glicemia sporită de dulcegării și alinturi, în pericol de diabet zaharat, boală a preaplinului. Și ce nefericire mai mare decât aceea de a fi obligat să fii fericit întruna?! Fostul guvern, în cele șapte variante ale sale pe care le voi numi fără excepție Boc, spune că dacă nu era el, eram în prăpastie acum, eram aproape morți, iar fericirea de azi i-o datorăm. I-o datorăm nu exclusiv, ci parțial, pentru că binele suprem, nemăsurat, chezașul fericirii populare, constructorul și arhitectul dreptului nostru de a o duce bine, chiar excelent, este domnul Băsescu. Altfel eram o nenorocită de Grecie, iadul pe pământ. În iadul ăsta, cu pensii minime de 800 de euro pe lună, am fost și eu de curând și parcă n-așmai fi plecat din iad. Dar decât în iadul Eladei, mai bine în raiul mioritic, unde n-avem bani de doctorii, spitalele au fost desființate ca inutile, școlile sătești au rămas una la șapte dealuri, iar politicienii se bat la sânge să ne știe fericiți. Președintele care gospodărește metodic fericirea noastră a ajuns ce-a ajuns tocmai jurând că vom trăi bine. De pe toate scenele și strapontinele a țipat „Să trăiți bine!”. Și noi ne-am supus.

Domnul Băsescu se ocupă acum, zi și noapte, de compromiterea și demolarea noului Guvern, singurul care i-a fost băgat pe gât de Parlament fără să-l întrebe, fără să-l asculte. De ce? Noul Guvern, spre deosebire de celelalte, unde se aflau patrioți și patrioate (domnul Videanu, doamna Udrea, doamna Sulfina, domnul Berceanu și alți mari iubitori ai îndestulării populare), e plin de trădători și dușmani ai românilor. Unul și-a copiat teza de doctorat de la unul care i-a scris prefața și n-a fost trecut decât la începutul și sfârșitul lucrării, fără a fi menționat pe cant. Altul e posibil să fi făcut ceva, nu se știe ce, dar sigur a făcut atâta vreme cât a ajuns ministru în Guvernul Ponta. În consecință, e convocat la ANI și, ca o încununare a faptului că e un tâlhar nedovedit, e chemat și la DNA, armata cu care domnul Băsescu se ocupă de fericirea noastră. Fiecare trebuie să fi spus ceva, să fi făcut ceva, iar dacă n-a copiat la doctorat, atunci să jure pe copii și pe mumă-sa moartă că n-a copiat. Ce dracu!

Mai e nițel și se face un deceniu de când de fericirea poporului român se ocupă Traian Băsescu, cetățean politic pe care unii îl suspectează că ar fi cinic, incult, bețiv și chiar hoț. Că ar fi furat vapoare, că ar fi furat terenuri, case și ar fi dat sinecuri unor doamne care i-au ridicat optimismul la primărie, la Cotroceni, pe unde s-a nimerit, așa cum a declarat de altfel fiindcă nu poți sta tot timpul înconjurat de murături. Câtă nedreptate, câtă lipsă de recunoștință, cât de mârlan e până la urmă poporul român. Să-l suspectezi pe binefăcătorul tău, că ar asuda să-i prostească iar pe proști, readucându-și la putere patrioții, e prea de tot. Lăsați-l să ne tăvălească-n fericire!