Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Dar nici imaginea lui Traian Băsescu, şi nici a partidului său de suflet, nu sunt lucrurile care contează cu adevărat când ne gândim la ce urmează să se întâmple, ci guvernarea efectivă a României. Avem deja regulamentul de funcţionare a coaliţiei PD-L – PSD-PC dar, începând de azi, 16 decembrie, şi programul propriu-zis de guvernare.
Iată primele concluzii personale. Regulamentul de funcţionare al coaliţiei pare a fi conceput în aşa fel încât alianţa dintre cele două formaţiuni, PD-L şi PSD-PC, să poată fi ruptă în orice moment fără prea mare bătaie de cap. El instituie un soi de lanţ al slăbiciunilor.
Concret, toate deciziile, spune regulamntul, se iau prin consens. Dacă acesta nu există la nivel local în aşa numitele Birouri Politice de Coordonare Judeţene (BPCJ), decizia “urcă” la nivelul superior, în Biroul Politic Coordonator Central (BPCC). Dacă nici aici nu există consens, ultimul cuvânt îl au preşedinţii celor două partide, PD-L şi PSD, întruniţi în Colegiul Preşedinţilor. Aici, evident, decizia se ia tot prin consens.
Întrebare. Dacă Emil Boc şi Mircea Geoană nu ajung la consens, ce se întâmplă? Regulamentul nu ne spune nimic. Aşadar, Dumnezeu cu mila. Dacă Boc şi Geoană se înţeleg, coaliţia are şanse să meargă mai departe, dacă nu, nu.
Dar, marea problemă e în altă parte. Imaginaţi-vă ce înseamnă consens când fiecare structură de decizie e compusă din peste zece persoane, din cele trei partide. În câte situaţii e posibil un consens şi la ce poate duce, inexistenţa lui? Foarte rar, din câte ştim deja din experienţa celorlalte coaliţii care ne-au guvernat, iar atunci când nu există, cu toate prevederile regulamentului de care vorbim, scandalul public e cel mai probabil rezultat. Mai ales că totul e la paritate între cele două forţe, iar interesele lor sunt, cu siguranţă, rareori suprapuse. Să mai adăugăm aici contextul economic, vorbim de criză economică, şi de cel politic, alegeri euro-parlamentare peste jumătate de an si prezidenţiale peste un an.
Cât priveşte programul de guvernare, ceea ce frapează la o citire fie şi rapidă, e stângismul său pronunţat. Şi asta nu ţine, cum s-ar putea crede, de influenţa PSD-ului în construirea lui, pentru că, aşa cum se poate vedea şi din programele vehiculate în campania electorală, PD-L era la fel de înclinat spre o astfel de abordare. Programul de guvernare abundă de angajamente care implică o puternică intervenţie a statului, de cheltuieli publice şi asistenţă socială.
Partea cu descentralizarea, o marotă de campanie a PD-L, pare mai degrabă o glumă, în condiţiile în care ceea ce-şi propune viitorul guvern PD-L – PSD - PC e să scoată ţara din criză sau să reducă efectele ei prin măsuri în care rolul guvernului creşte masiv.
Dar ceea ce pare şi mai neverosimil e amestecul de măsuri anti-criză, care prin definiţie presupun austeritate, cu cele populiste, asistenţiale: dublarea alocaţiilor, creşterea pensiilor, a salariului minim brut pe economie, etc. Programul de guvernare e masiv (în structura sa sintetica are 29 de pagini) şi urmează să fie abia de-acum dezbătut în amănunt.
Dar din cât se poate sesiza, cum spuneam, la o prima lectură, pare mai degrabă contradictoriu. Ceea ce n-ar fi de mirare. Coaliţia de guvernare PD-L – PSD-PC e ea însăşi contradictorie.
Va reuşi Emil Boc, cu binecunoscuta-i logoree ameţitoare si capacitate de a justifica orice, să ducă în spate un guvern cu asemenea premise de funcţionare? Greu de spus, greu de crezut.
