Mircea Radu IACOBAN

Când scriu aceste rânduri, ascult valsurile simfonice ale lui Eugen Doga, cea mai liniștitoare și dătătoare de inspirație muzică din câte cunosc. Și încerc încă o dată senzația că prietenul Doga pur și simplu nu-și dă seama până la capăt ce valoare reprezintă în muzica veacului XXI. Autorul inspiratei compoziții „Gingașa și tandra mea fiară”, considerată de președintele Reagan „cel mai frumos vals al veacului nostru” și inclusă de UNESCO printre „cele mai izbutite patru compoziții ale veacului XX”, și-a păstrat nu numai modestia și buna cuviință moștenite de la familia sa, Doagă din satul transnistrean Mocra, unde s-a născut în primăvara lui 1937, ci și o rară ingenuitate, mereu proaspătă și netrucată. Care se relevă mai ales atunci când, în plin concert, își părăsește pianul, trece la violoncel, apoi la vioară, spre a se bucura, către final, de jucăria sa din copilărie, muzicuța. Mi-l amintesc din serile de demult în care, împreună cu Grigore Vieru, participam la întâlnirile animate de la Teatrul Verde, când toată suflarea strânsă sărbătorește în Valea Morilor vibra optimist întru unire. Se întrevedea atât de posibilă și de apropiată, încât, vorba lui Serafim Saka, i se fixau și termene – „joia viitoare, după chindie”. Pe atunci, Doga, născut într-un sat trasnistrean semi-rusificat, vorbea cu ceva dificultate româna curentă, mai ezitând câteodată în pronunție și-n așezarea accentului. Ruga mereu să fie corectat, și, din când în când, Grigore devenea profesorul. Foarte repede n–a mai fost nevoie, instinctul, urechea și memoria de muzician a lui Evghenie redevenit Eugen a preluat imediat sarcina vegherii asupra sonorităților „limbii vechilor cazanii”. Ultima dată când l-am vizitat în somptuoasa lui casă din Chișinău, avea probleme cu... un palmier căruia îi construise chiar în mijlocul vilei un mic turn de sticlă. Copacul creștea și stăpânul tot trebuia să înalțe acoperișul, adăugându-i încă un etaj de sticlă, de ajunsese ca un turnuleț de geamie. Nu se îndura să-i reteze vârful și, înainte de a se afla răspunsul la întrebarea cât și până unde o să se mai înalțe, palmierul a fost năpădit de o boală vegetală care-i măcina trunchiul. Alarmă în casa compozitorului, care, după cum mi-a spus, a adus să-l oblojească toată floarea agronomiei universitare din Chișinău, dar degeaba, copacului din sudul însorit îi venise sorocul. M-am revăzut toamna trecută, la Iași, cu Eugen și am aflat, nu fără o lucire tristă în ochii lui, că prietenul cel verde l-a înlocuit tot cu un copac exotic: „află că anul ăsta mi-a dat primele portocale!”... Una dintre copilăririle cu tâlc ale lui Doga, pe care le înțeleg pentru că și eu conversez amical cu florile mele numite nu știu de ce, dar atât de frumos, „sporul casei”, pe care, împreună cu hortensiile și mușcatele, n-am unde să le adăpostesc iarna și-s osândit să le văd la fiecare sfârșit de toamnă pierind una după alta... Pe Doga l-au copleșit cu onoruri și potop de decorații atât moldovenii lui, cât și rușii, românii și alți prețuitori ai creației inspirate și adevărate. A scris muzica la peste 200 de filme de ficțiune și de animație, între care „Lăutarii”, „Șatra”, „Maria Mirabela”, este autorul baletului „Luceafărul”, deține medalia „Omul secolului” (USA 1998), a compus prea bine cunoscute piese de muzică simfonică și de cameră, într-un cuvânt, e un mare nume în lume, iar el a rămas tot copilăros și și-a păstrat între visuri marea dorință de a cânta în satul lui, Mocra, numai că transnistrenii nu-i îngăduie! „Pare imposibil! De unde această dușmănie? Ca să iubești, trebuie să cunoști. Nu ne cunosc, de acea ne urăsc.” Zilele trecute, revista basarabeană „Timpul” îi pune, cu prilejul unui amplu interviu, câteva întrebări esențiale. Una dintre ele: „Sunteți pentru Unirea cu România?” Iată răspunsul: „Eu nu văd granițe între statul român și Republica Moldova, iar dacă ele sunt, atunci sunt artificiale. Republica Moldova este o așchie a României.” Despre războiul din Ucraina: „Acest război este o mare crimă, un mare păcat. Cine le-a dat rușilor dreptul de a stăpâni sau de a lua viața cuiva? Nu cred că Dumnezeu le va ierta aceste păcate! (...) Fii stăpân pe tine, nu pe destinele altora! Din nefericire, rușii nu vor să se uite în oglindă, poporul acesta, rușii, totdeauna se uită peste hat la grădinile vecinilor. Vor să fie ale lor. Să se extindă. Văd lumea astăzi doar în termeni de robi și stăpâni, ei fiind, desigur, stăpânii.” Și o ultimă declarație: „Eu nu sunt politician, eu vorbesc prin muzică. Fără dragoste este imposibil să creezi.”

Eugen Doga: un mare artist, o vibrantă conștiință.