Mircea Radu IACOBAN

opinie separată

 Am senzaţia că rezultatele evaluării lui Toader au întristat-o adânc în primul rând pe – n-o să credeţi! – Monica Macovei: a rămas fără cel mai bun prilej de a chema la noi ieşiri în stradă şi a combate la Bruxelles pe tema jugulării luptei împotriva corupţiei! Inflamată, opinia publică românească a reacţionat mai vehement decât de obicei, mai toate aprecierile asupra evaluării ministrului Justiţiei întâlnindu-se în două puncte: raport serios, concluzii discutabile (după unii, chiar jalnice).

Tudorel Toader este rar tratat cu îngăduinţă (Traian Băsescu îl consideră pe respectabilul om de carte „un marţafoi”), reproşurile curg din toate direcţiile (nici stânga, nici dreapta n-au cum fi mulţumite până la capăt) – ceea ce mă determină să insist „la rece” asupra unor chestiuni tratate mult prea fierbinte. Mai întâi, aş invita la lectura Raportului de evaluare, aflat pe site-ul Ministerului Justiţiei. Se va vedea că tocmai anunţul final (procurorii rămân în funcţie) este o adăugire orală, neexistând în textul documentului. De la primul rând şi până la ştampila finală, Raportul rotunjeşte un mare reproş şi atât. Fraza ultimă din alocuţiunea ministrului nu figurează nicăieri în corpul documentului, care, potrivit menirii, evaluează, nu sancţionează. În întregul său, pare mai degrabă să sugereze o condamnare cu suspendare din pricini de... oportunitate! Dar să presupunem că ministrul ar fi propus demiterea Codruţei Kovesi (Lazăr contează mai puţin). Cum s-a şi antepronunţat (!), Iohannis n-ar fi avizat destituirea, arătându-se mulţumit (!!) de o prestaţie ce încalcă flagrant Constituţia! Oricum, Piaţa Victoriei ar fi tălăzuit din nou de „rezistenţi”, iar între propunerile pentru noul procuror european vă asigur că ar fi fost inclus, cu destule şanse, numele Codruţei, văzută ca apostolul continental al anticorupţiei. Pare amuzant, dar potrivit conduitei uşor naive a Bruxelles-ului, posibil. (În ceea ce priveşte demersul DNA soldat cu interogarea miniştrilor în urma aşa-zisei sesizări de doi bani: o văd ca o clară probă de incultură juridică – orice student la drept în anul II a auzit despre separaţia puterilor în stat – vulpoiul Coldea n-ar fi dat niciodată curs unei astfel de reclamaţii cusute cu raţă albă).

Pe marginea Raportului rămâne, totuşi, încă ceva de discutat cu atenţie şi seriozitate: chestiunea „oportunităţii”; n-avem căderea să cutezăm noi, aşa că doar o semnalăm. Indirect, oportunitatea este invocată ca motivaţie a transferării deciziilor directe într-un incert viitor: „Rezultatele negative pe linia acestei raportări pot repune discuţiile, în viitor, în raport de faptele constatate, oportunitatea revocării conducătorilor instituţiilor vizate, ori alte măsuri instituţionale, în conformitate cu Constituţia şi legea”. Numai că de-s „în conformitate” cu legea, n-ar mai avea ce căuta în ecuaţie oportunitatea (din definiţia DEX: „adecvat situaţiei, împrejurărilor, interpretărilor, indicat, nimerit, favorabil”). Ideea indusă: deocamdată, nu se poate, nu-i oportun. Rămâne în sarcina viitorului, dar şi pentru viitorime se invocă prezumţia de oportunitate. De înţeles motivaţia, că-n Balcani trăim, dar greu de acceptat permanenta relaţionare a domniei legii cu tocmeala subiectivă a oportunităţii. N-are cum fi tocmai moral să se decidă în funcţie de împrejurări, ba, mai mult, asta să se şi statueze ca o condiţie a aplicabilităţii legii.

În trecutul regim funcţiona argumentul „nu-i momentul” (şi mai mereu nu era). „Momentul” românesc actual pare a fi tot mai mult determinat de factorul extern, şi adesea deciziile se adoptă „oportun” în funcţie de sugestiile venite de afară, ceea ce începe să confere ţării noastre un jenant statut colonial. România pare a se fi deprins cu starea subalternă, conferind oficial oportunităţii loc şi rol în însăşi făptura Justiţiei. Dacă nu-i chip altfel, barem s-o spunem pe şoptite, cu palma la gură, nu cu ştampila Ministerului...

PS

Onorabilul Trump şi-a înscăunat ginerele şi fata în funcţii de consilieri prezidenţiali. Nimic de obiectat: e ţara far al democraţiei. Primarul din Milişăuţi este în pericol să-şi piardă funcţia, precum şi dreptul de a candida vreme de trei ani, fiindcă ANI l-a găsit în incompatibilitate: şi-a angajat fiica femeie de serviciu într-un post pentru care n-a vrut nimeni să concureze. Şi cum în metropola Milişăuţi alte locuri de muncă nu prea sunt, fata lui Laurus ori rămâne şomeră, ori îşi destituie tatăl. Întrucât noi urmărim cu gura căscată exemplul „marelui Licurici”, îmi place să cred că va veni vremea când, într-o lume cu adevărat democratică, se va bucura de egal tratament şi consilierul preşedintelui Americii, şi măturătoarea de la sala de sport din Milişăuţi.