Liber la lucrări

Consiliul Județean a ridicat interdicțiile de construcție pe 3,58 hectare de pe versantul de Nord-Est din Suceava

Mai mulți proprietari de terenuri au solicitat ridicarea restricțiilor de construire pe versantul de N-E
Mai mulți proprietari de terenuri au solicitat ridicarea restricțiilor de construire pe versantul de N-E

Consiliul Județean Suceava a decis ieri, cu unanimitate de voturi, ridicarea interdicției de realizare a unor lucrări de construcții pe o suprafață de 3,58 de hectare de teren de pe versantul de Nord-Est din Suceava, în zona străzii Cernăuți. Porțiunea de teren pe care se vor putea realiza construcții este cuprinsă între str. Mircea Șeptilici și până la o distanță de 50 de metri nord-vest față de intersecția dintre str. Cernăuți cu str. Mircea Șeptilici și str. Nicolae Labiș. În ședința de ieri a deliberativului, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că proiectul de hotărâre a fost inițiat ca urmare a unei solicitări din partea Primăriei Suceava pentru ridicarea interdicției de a se construi în această zonă a versantului de Nord-Est, în urma unor documentații prezentate de proprietarii unor terenuri din această zonă a municipiului. El a solicitat clarificări din partea arhitectului-șef al județului, Tudor Andriu, cu privire la oportunitatea luării unei asemenea decizii, acesta din urmă declarând că în zonă au fost realizate mai multe studii geotehnice. Tudor Andriu a precizat că în această zonă vor putea fi ridicate construcții, însă cu anumite restricții cu privire la înălțimea și densitatea viitoarelor clădiri. Astfel, potrivit concluziilor din studiile geotehnice, în zona respectivă clădirile vor fi limitate la un regim de înălțime de maxim parter cu un etaj și mansardă, demisol/subsol cu parter și mansardă, sau doar parter și mansardă în anumite condiții de poziționare a lor. Pentru a asigura stabilitatea terenului, studiile recomandă, printre altele, evitarea construcției unor iazuri sau piscine, colectarea scurgerii apelor din precipitații și evacuarea controlată a acestora, dar și realizarea de lucrări de drenaj.
Înainte de votarea acestui proiect privind ridicarea interdicției, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a declarat că Primăria Suceava va trebui să urmărească respectarea legalității documentației pentru autorizațiile de construire, dar și respectarea recomandărilor și prevederilor din studiile realizate pentru terenurile din zona respectivă. De asemenea, Gheorghe Flutur a adăugat că Primăria Suceava va trebui să monitorizeze extrem de atent toate fazele de construcție ale clădirilor din zona respectivă, dar și să realizeze lucrări de întreținere a drenurilor de pe aceste terenuri.
Decizia de a introduce interdicții de construire în zona versantului de Nord-Est din municipiul Suceava a fost luată printr-o hotărâre a Consiliului Județean din anul 1997.

Recomandări

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Vatra Dornei lansează primul Bike Park din Nord-Estul României, o nouă atracție pentru pasionații de ciclism și aventură

Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate
Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate

Cușnir a luat foc când Harșovschi a întrebat în Consiliul Local despre stadiul de execuție a noilor creșe și despre un nou stadion în Suceava

Proiect de sistare a construcțiilor în zonele vulnerabile la alunecări de teren, pregătit de Primăria Suceava