Mircea Radu IACOBAN

Era să încep cu ponciful ”se citeşte ca un roman”. Și cum, de multă vreme, n-am avut plăcerea să citesc pe nerăsuflate un roman (românesc), renunţla introducere, dar păstrez ideea: cartea n-o laşi din mână până la ultima filă. Cu regretul aferent. În ce mă priveşte, s-ar putea ca interesul, poate supradimensionat, să se explice prin aceea că majoritatea personajelor evocate în recenta cartea a lui Constantin Călin ”Provinciale” (Ed. Babel, 2012) mi-este cunoscută. Ori, mai bine zis, am crezut că le cunosc. Dar şi cititorul mai puţin versat într-ale culiselor literelor române are din belşug motive să parcurgă cu mare interes o carte-jurnal care consemnează realităţi (cu precădere culturale) dintr-un oraşde provincie, Bacăul, şi ale unei perioade, 1975-1989, pe bună dreptate numită de o poetă ”a obsedantului prezent”.

De regulă, nu prea am încredere în jurnalele publicate post-festum: cele mai multe conţin retuşări de circumstanţă, dar mai ales încearcă să acrediteze disidenţa autorului încă din perioada intrauterină. Const. Călin previne de la început: ”Eu nu mă pot mândri că am sabotat epoca, sustrăgându-mă sistematic de la îndatoriri”. Drept pentru care se consideră mai degrabă un rezistent. De altfel, o disidenţă pur politică apare ca minoră, câtă vreme poziţia contestatară priveşte tare general umane, inacceptabile oriunde şi oricând. O atestă originala tablă de materii, din care citez câteva ţinte: miere, cucută şi zgură, sentimente erodate, anomalii, mizerii, reverii, anxietăţi, dezbinări, zeloşi, oportunişti, îngrijorări, afectări, imposturi, indignări, rugăciuni, aşteptări…

Este parată şi eventuala suspectare de contrafacere ulterioară, recunoscându-se intervenţii în textele de altădată. Dar, explică autorul, ”nu mi-am schimbat punctul de vedere iniţial şi nu l-am adaptat la noile mele raporturi (mai bune sau mai rele) cu persoanele citate”. Un act de disidenţă l-ar putea constitui simpla scriere a acestor minischiţe-dinamită, dar şi periculoasa lor păstrare într-un oraşîn care fiecare ştie ce face fiecare şi-ntr-o vreme în care ”organele” erau deosebit de atente la puţinii din cultură care ar fi mişcat în front. Realitatea temporală a acestor consemnări o atestă bogăţia de informaţii, cvasiimposibil de ”reinventat” după aproape patru decenii, precum şi fineţea unică a reacţiilor imediate, la fel de netrucabilă.

De remarcat că şi propria persoană este supusă analizei necruţătoare: ”Ca să echilibrez puseele critice şi autocritice, printre observaţii am introdus şi propria mea anamneză”. A rezultat o galerie de personaje examinate cu remarcabilă şi profundă pătrundere caracterologică; astfel evocat, peisajul redacţional apare de-a dreptul jalnic, mânat de meschine interese personale şi dispus la compromisuri slugarnice, fapt cu atât mai regretabil cu cât este vorba de personaje şi culte, şi inteligente, şi… strivite de brutalitatea şefului: ”Cine nu face aşa cum am zis, să-şi caute alt loc de muncă; valea! Asta e linia de sus!”. Autorul se străduieşte să urmeze porunca verlaineană: ”Cine gândul nu-şi trădează / Nu oftează”. Rămâne, totuşi, umbra regretului de a fi ”consumat vorbe mari pe oameni mici”. Îşi ia, acum, revanşa încondeierilor după cum fiecare a meritat, cu vârf şi îndesat. Din schiţele, minifoiletoanele, instantaneele dialogate, pseudocronicile literare, plastice, teatrale, rezultă, mai întâi, imaginea nefardată a ”rezistenţei prin cultură”, fără a se recurge la divizarea maniheistă rău/bun, apoi pitoreasca galerie de personaje, cele mai multe cu aura (oricum nemeritată) ştirbită.

Adrian Marino spunea: ”Vrei să fii credibil? Vino cu o carte mare”. Constantin Călin poate apela oricând la argumentul cărţii (şi cărţilor) dedicate lui Bacovia. În raftul memorialisticii noastre, ”Provinciale” poate deţine acelaşi rang: o carte într-adevăr ”mare”. Singurul regret al cititorului rămâne acela că autorul se opreşte (cel puţin deocamdată) la momentul decembrie 1989. Ce de cameleonisme ar avea de consemnat după!… Ceva speranţe ar lăsa precizarea de pe coperta a III-a: ”Ediţia I, parţială, fără note şi anexe”.