Cătălin MIHULEAC

Vorbind despre hăurile din imaginaţia creatorilor de spoturi publicitare, nu poţi să nu observi că, în loc să-ţi trezească interesul pentru un produs sau altul, de fapt ei te îndepărtează, prin vulgaritate şi prin croială îndoielnică, de acel produs.

Am să dau un exemplu, că tot vine vara şi suntem invitaţi prin toate mijloacele să ne ostoim canicula cu bere. Orice-ar zice cine-ar zice, nu-i suficient să arăţi lumii câţiva juni trăgând chitara de coadă, cu un cerb solist vocal alături, prinzând apoi cu toţii halba de toartă, pentru ca omul să dea buzna spre o anume marcă din lichidul despre care George Bernard Shaw, una dintre cele mai prolifice linii de producţie a vorbelor de duh, spunea: „Berea e cea mai clară dovadă că Dumnezeu există”. Oare după ce reclama e gata, chitariştii îi cheamă pe Adrian Năstase şi Ţiriac, pentru a-l împuşca pe cerb?

Cu toate astea, surse de inspiraţie pentru producătorii de publicitate există la tot pasul. De pildă, mă găseam, acum câteva zile, transpirat până la oase, pe o terasă cu nişte copaci, prea rari pentru prăpădul caloric de afară. Fiind sâmbătă, săgeţile forfotei zburau încolo şi încoace, în vreme ce berea şi micii se hârjoneau infantil, apărând pe mese şi dispărând imediat.

Pe la o vreme, la o masă, şi-au aşezat frumuseţea două tinere femei, însoţite de doi copilaşi înfofoliţi în cărucioare, care se dădeau mari fiindcă participau la îmbunătăţirea ratei natalităţii din ţara noastră. Mămicile şi-au aşezat pe scaune fundurile uşor exagerate, şi au comandat – vorba lui Shaw - două dovezi la halbă că Dumnezeu există. Apoi, s-au aşternut pe sporovăială, povestind între ele cum au reuşit să fenteze temutul „Stafilococ auriu”, tiranul sângeros al maternităţilor noastre.

Pe nepusă masă, unul dintre gânguritorii din cărucioare a constatat că e prea multă linişte în jur, aşa că s-a decis să exerseze un nou sortiment de ţipăt. N-avea mai mult de şase luni, dar răcnetele sale păreau să izvorască din bojocii unui adult tabagic.

Răpită brutal din confortul bârfei, mămica micului scandalagiu i-a murmurat ceva la ureche, apoi i-a înmânat o prostioară colorată care făcea „cling-cling”. Zadarnic! Micuţul nu manifesta nici o intenţie de a capitula sonor, ignorând total prostioara colorată. Atunci, cumpănind bine situaţia, mama i-a smuls suzeta din gură, a scăldat-o în bere şi a plantat-o în boticul gălăgios. Ca prin minune, mititelul a tăcut împăcat, iar mama şi-a reluat suzeta micii sale bârfe.

Credeţi-mă că-n viaţa mea n-am văzut reclamă mai inspirată făcută berii!