Cătălin MIHULEAC

Taraful naţional al criticii noastre cinematografice s-a scărpinat sub căciuloiul brumăriu de oaie şi a tâmplărit o scară cu zece trepte, pe fiecare treaptă cocoţând un film românesc. Numai că socoteala nu s-a potrivit, două filme de-ale lui Daneliuc trebuind şterse din clasament, deşi fuseseră iniţial postate, întrucât regizorul lor s-a opus radical, cerând omiterea „din statistica ofensatoare, de fapt imbecilă, lucru pe care mi-l conferă Legea Dreptului de Autor”. Pentru Daneliuc, scara construită de taraful de critici e un act grobian de manipulare a opiniei publice: „Se alege Pintilie sau altul bun în faţă, unul pe la coadă, ca să fie împinse persoane din punct de vedere cinematografic nule.”

Daneliuc are nasul fin, dacă ne gândim, de pildă, că din scara amintită nu lipseşte pelicula lui Mungiu, un avorton artistic la a cărui împingere în faţă au asudat din răsputeri băieţii cu ochii limpezi ca albastrul de Voroneţ. Afirm cu mâna pe inimă că e ceva necurat cu zarva exagerată din jurul acestui „film sordid şi plin de vorbărie”, cum îl descria ziarul Vaticanului „L’Osservatore romano”. Ca exemplu, după ce mi-am exprimat părerea despre el în paginile „Adevărului”, am fost concediat sec de la ziar, de către jurnaliştii, la prima generaţie în pantofi, Ciocăzanu & Cartianu.

În pamfletul „Sub duş, cu geniul Mungiu”, publicat la 18 aprilie 2008, caracterizam avortonul mungist ca „borţos, anost, nesărat şi necinematografic”, recomandându-i regizorului să se ţină la fereală de un maestru ca Nikita Mihalkov, „căci de-l găbjeşte rusul, îi trage sigur câteva şuturi în partea cu care creează.” După câteva zile, a venit concedierea, semnată de boss-ul editorial, care îşi încheia mesajul cu urarea, de-o necuprinsă parşivenie, „o seară plăcută”. Aşa de plăcute să fie toate serile matale, cumetre, cum a fost aia pentru mine!

Previzibil, din „Best of”-ul cinematografic românesc lipseşte halucinantul, subtilul, emoţionantul, inteligent de rotundul film al lui Caranfil, „Restul e tăcere”. Trecând peste faptul că taraful de critici a considerat că prea multă frumuseţe poate dezechilibra până la răsturnare scara, e mult mai onorant pentru Caranfil să stea lângă Daneliuc, decât lângă Mungiu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului La ce ajută clasamentele cinematografice?.

Comentarii