Mircea Radu IACOBAN

Nu ne-a interesat prea mult polemica stârnită de poneiul cu svastică parcat în incinta Centrului cultural român de la New York. Într-un astfel de context, însemnul nazist se scufundă de la sine în derizoriu şi-i anulat ca semnificaţie politică de teribilismul evident al expozanţilor.

Urmând scrupulos reţeta „fă una nefăcută”, băieţii care pun semnul egalităţii între modernitate şi scandal şi-au dat frâu slobod imaginaţiei, mizând pe şocul emoţional clădit mai puţin pe artistic şi mai degrabă pe iconoclastie cu orice chip.

Dacă au public, n-au decât să expună. Depinde, însă, unde. Un Centru cultural românesc ar avea nişte obligaţii faţă de promovarea a ceea ce este reprezentativ pentru cultura şi sufletul românilor.

S-a discutat mult mai puţin despre isprava lui Adrian Matei, care expune, la cea de a III-a Bienală internaţională de artă contemporană de la Bucureşti, un sul de hârtie igienică imprimat cu conturul hărţii României.

Critica l-a tratat chiar cu o anume bunăvoinţă, Virginia Barbu (în „Ziarul de duminică”, 13. 06 a.c.) sesizând că „a fost cu adevărat apreciat de vizitatorii Simezei, mai ales de străini”.

Probabil că aşa-i: străinul s-a amuzat la vederea propunerii (româneşti!) ca naţia noastră să se şteargă la fund cu harta patriei, dar mă îndoiesc c-ar reacţiona la fel la vederea unui sul de hârtie igienică imprimat cu conturul ţării dumisale. Ba chiar, sunt sigur, ar protesta, jignit şi oripilat.

Fiind, însă, o Bienală cu titlul „Topografia contemporaneităţii”, să concedem că poate fi deschisă tuturor trăsnăilor veacului. Un Centru cultural însă...

Dar să nu cădem în capcana unei polemici oricum supradimensionate, ci să încercăm a vedea între ce limite ale onestităţii şi bunei credinţe a fost purtată.

În cartea „Despre idei şi blocaje” (Ed. „Humanitas”, 2007), H.R. Patapievici propune, cu totală îndreptăţire, cinci principii în virtutea cărora să se exercite actul critic, care, la noi, este cronic minat de „indisciplină, oportunism, cinism, sete de exterminare”, arătând ca o „răstălmăcire a polemicii civilizate”.

Este, de fapt, o localizare şi actualizare a celor cinci criterii stabilite de Universitatea Oxford încă din 1890, sub titulatura „Regulile polemicii civilizate”.

Patapievici le reformulează astfel: „1 – polemica trebuie să se refere numai la idei, iar domeniul disciplinei să rămână limitat; 2 – argumentele să fie recrutate din teoriile ştiinţifice acceptate, fie din zona faptelor considerate a fi relevante; 3 – orice referire la persoana adversarului trebuie categoric evitată; 4 – buna credinţă a partenerului nu trebuie nici o clipă pusă la îndoială; 5 – trebuie evitată etichetarea adversarului ca membru al vreunui grup, sau ca susţinător al anumitor doctrine.” Subscriu fără nici o rezervă. Ia să vedem cum s-a purtat până acum polemica, vizavi de principiile enunţate şi susţinute de Patapievici.

În articolul din „Evenimentul zilei” (7 aug. a.c.), Nicolae Manolescu îi etichetează pe autorii ce au respins de plano expoziţia ca având... „un comportament naţional-comunist şi legionaroid”. Alina Mungiu, într-un articol publicat chiar în această gazetă, uită complet obligativitatea respectării „bunei credinţe” a adversarului de idei, pe care îl copleşeşte cu imprecaţii de genul „industrie de dejecţii”, „nemernicie”, „meschinărie de caracter”, „porniri patologice de a face rău” ş.a.

În materialele publicate de „Suplimentul de cultură” (nr. 192 a.c.), contra-opinenţii (a căror opinie n-a fost solicitată, conform altei legi a polemicii) sunt stigmatizaţi ca „stalinişti”, purtători de „nouă revoluţie culturală”, „români verzi”, „boschetari culturali”, „analişti de trei parale” etc.

N. Manolescu îi declară pe semnatarii protestului în presa de limbă română din New York ca fiind „oameni care nu se pricep la artă şi cultură”, deşi semnatarii sunt John Gabrian Marinescu şi Tiberiu Horvath, ambii... artişti plastici, oricum mai avizaţi decât dl. Boc, susţinător al expoziţiei la TV. 

Cum se vede, criteriile polemicii onorabile să le aplice doar adversarii, noi avem dreptul să le încălcăm flagrant, fără urmă de jenă. Adicătelea, altfel spus, „noi vrem egalitate, dar nu pentru căţei!”

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului PONEIUL ROZ.

Comentarii