Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
O groază de moarte îmi inspiră atât zugravii, cât şi instalatorii. În faţa lor, mă pierd cu totul: vocea îmi zig-zaghează în gâtlej, sudoarea mă unge cu lac emotiv, degetele îmi urcă şi-mi coboară pe arcuşuri imaginare, genunchii vor ba la stânga, ba la dreapta... Sunt în stare de orice umilinţă, numai să le intru pe sub piele şi să-mi termine în timp util lucrarea, pentru care i-am angajat şi le-am plătit arvună.
Pe timpul lucrării, îi tratez pe Zugrav şi pe Instalator corespunzător poziţiei lor din Univers: cu băuturi fine, cu bucate alese şi cu discuţii elevate. Dacă ei vor fileu de somon şi coniac caucazian la prânz, o şi zbughesc prin magazine să le cumpăr; dacă vor conversaţie despre Kafka şi Proust, revăd din timp notele critice, ca să trec încercarea cu succes deplin.
De fiecare dată mă întreb, pe timpul cât îmi trebăluiesc prin casă, dacă voi avea şansa de a prinde viu finişul zugrăvelii sau a intervenţiei prin maţele conductelor; de fiecare dată mă întreb dacă mă voi dovedi compatibil – intelectual şi emoţional – cu maeştrii. Pentru mine, comparativ cu o zugrăveală sau o reparaţie la conductele fisurate, o operaţie pe cord deschis e-un fleac.
Sunt pe lume destui purtători de mari spirite – doctori sclipitori în tainele materiei, profesori universitari galonaţi ori inventatori frământaţi de fertile nelinişti – care-mi împărtăşesc emoţia ce mă cuprinde în preajma oamenilor cu bidineaua şi cu aparatul de sudură. Pentru a le intra şi ei în voie, aceşti oameni rari sunt în stare de orice sacrificiu. Dacă e cazul, le spală cu mâna lor salopeta, sau le împrumută maşina „Subaru”, ca să care în ea porci sacrificaţi în gospodăria socrilor din Buhăeşti.
Cred că fiecare om de elită visează ca fiica lui să-şi unească, într-o zi fericită, destinul cu vreun fiu de zugrav sau de instalator. Dacă omul de elită e norocos şi are două fiice, atunci e cazul ideal, fiindcă îşi poate mărita una cu un fiu de zugrav, iar cealaltă cu un fiu de instalator.
"
