Prima apariție în limba română a Hronicului lui Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir, membru al Academiei din Berlin, este cel mai mare cărturar și umanist din perioada feudală a literaturii române. El a încercat să recâștige independența Moldovei încheind o alianță cu Petru cel Mare, țarul Rusiei.

Neculce cronicarul însamnă câte ceva despre uimirea și bucuria stârnită pretutindeni când s-a aflat că Moldova se ridică împotriva padișahului: „Deci boierii mazili au și început a venire de prin bejenii la oaste. Foarte puțini de n-au venit ... Așijdere și slujitorii, dacă au auzit, au și început a venire toți din toate părțile și de a se scrie la steaguri ... Slugile boierești lasă pe stăpânii săi și alerga de se scria la steaguri, oaste de strânsură din târg”.

Dar norocul nu l-a slujit în lupta de la Stănilești (1711) și s-a refugiat la Sankt Petersburg unde devine consilierul țarului Petru I. Pentru că pierduse lupta cu spada, Dimitrie Cantemir o continuă cu pana: „Descriptio Moldaviae” (Descrierea Moldovei). „Istoria creșterii și descreșterii imperiului otoman”, „Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea”, „Istoria ieroglifică”, „Sistema religiei musulmane”, „Hronicul vechimii româno – moldo – vlahilor”.

Prin stăruințele mitropolitului cărturar și traducător român Veniamin Costache pe lângă consulul rus Grigorie Tinkovscki, s-a pus piatra de temelie a unei întreprinderi extrem de importante pentru cultura noastră, tipărirea în limba română a celei din urmă lucrări scrise de Dimitrie Cantemir – „Hronicul vechimii romano – moldo – vlahilor”.

Povestea acestui demers este ceva mai lungă. La rândul său, consulul s-a adresat generalului Pavel Dimitrievici Kiseleff, președintele divanurilor Moldovei și Țării Românești. Acesta a intervenit  la organele îndreptățite de la Sankt Petersburg pentru a permite trimiterea originalului lui Cantemir din arhivele Moskovei la Iași. Fiind un lucru extrem de valoros, copiile și transcrierea lucrării au fost sever supravegheate de către însuși consulul Tinkovski. La sugestia mitropolitului, paharnicul Gheorghe Seulescu, pe atunci director al Tipografiei Mitropolitane, a fost însărcinat cu transcrierea operei „câte trei coale pe zi”.

După terminarea transcrierii, mitropolitul a cerut încuviințarea domnitorului Mihail Sturdza, „de a pune colile sub teasc”, adică de a le tipări. Cartea apare în 1835 la Tipografia Albina din Iași, editată de scriitorul și ctitorul de cultură Gheorghe Asachi.

Menționăm că este prima apariție la noi a Hronicului. Demn de semnalat este și faptul că lucrarea are și o litografie reprezentând portretul domnitorului cărturar Cantemir, dar și un fragment – facsimil care ne face cunoscut scrisul autorului și grija lui pentru adevărul istoric. „Iară mai mult ce vom fi greșit te poftim ca cu lină și blândă inimă să îndrepteze și să tocmască. Iară mai multe să adaogă, sau să scază, poftim să nu îndrăznească”.

Cu o viziune mai largă și mai științifică decât a cronicarilor, Cantemir tratează în această carte „Hronicul vechimii romano – moldo – vlahilor, probleme capitale ale istoriei românilor: formarea poporului român, demonstrând romanitatea acestuia, unitatea de origine și de limbă și continuitatea lui pe teritoriul vechii Dacii. Cartea a fost găsită în Basarabia la Bender (Tighina) și făcea parte din biblioteca bunicilor și părinților soției mele, prof. Liudmila Râbcovscaia.

Prof. Arhid. Șt. Hreniuc