MIRCEA RADU IACOBAN LA 75 DE ANI

Cu puţină şi-o mică întârziere din motive independente de mine, doresc să-i aduc un frumos omagiu marelui om al culturii ieşene cu ocazia frumoasei sale aniversări şi cu siguranţă şi a celora ce mă vor citi, transmiţând marelui maestru un călduros la mulţi ani şi multă prosperitate, iar conform tradiţiei iudaice, - la mulţi ani până la…120 de ani…

Sportul şi scrisul ne-a facilat întâlnirile. Onestitatea, nobleţea, eleganţa şi o colegialitatea în atitudine îl caraterizează pe acest om de carte plin de gust şi afecţiune pentru semenii lui. Un mare comentator cu mare putere de absorbţie şi selectare, un adevărat mănuitor al condeiului, iar volumele, piesele de teatru, eseurile şi sutele de articole publicate în presa vremii însoţite de înaltele funcţii, premii şi destincţii , toate le las cu voia cititorului la aprecierea specialiştilor, cu alte cuvinte în seama oamenilor de profesie, iar toate la un loc punctează personalitatea omului de cultură, a ziaristului, scriitorului şi dramaturgului M.R. Iacoban…

“Anticonvenţie, antiartificiu în respingerea oricărei retorici, iată modul de conduită” (Const. Ciopraga), “Un condei inteligent şi sincer spune lucrurile pe nume cu vervă şi cu o anume lumină interioară care întovărăşeşte totdeuna tot ce-i născut, iar nu făcut”(Ecaterina Oproiu), sau “M.R.I. nu aude dialogul, ci îl vede. De aceea oamenii pieselor lui sânt personaje…” (Nichita Stănescu)…

“Şi pentru ca măcelul să aibă mareţie şi simbol” vorbele lui Topârceanu, iată-ne nu de mult faţă în faţă la una din cele mai sofisticate şi distinse cofetării-braserii ieşene “Select”. Loc cu adevărat pastoral şi renumit, situat în centrul “dulcelui târg al ieşilor” la intersecţia străzilor Cuza Vodă cu Ştefan Cel Mare. Sincer să fiu cuprins de stresul întâlnirii, pentru mine totul debutează fără introduceri inutile, ea derulându-se echilibrat, soţia mea Sara reuşind să imortalizeze pe peliculă frumoasa întâlnire. Pentru mine, punctul culminant era momentul de recunoştinţă reciprocă, când atât maestrul, dar şi subsemnatul, am făcut un schimb de volume însoţite de dedicaţiile şi autografele de rigoare…

Amintiri. Sîntem în jurul anilor 1960. In anii studenţiei nu l-am cunoscut personal, ci, ca mai toată suflarea ieşeană, tineri şi bătrâni, oameni ai tuturor vârstelor şi profesiilor, cu toţii aveau privirile deja îndreptate spre dânsul. Pare-se că din acele timpuri începuse să se desprindă şi să se remarce. Intâlnirile noastre spontane, fie la sala “Voinţa”, la stadionul din dealul Copoului sau de ce nu pe “cunoscuta” stradă Lăpuşneanu, neuitând a reaminti şi întâlnirile…cu transmisile sale radiofonice, care ne-a făcut…“să vedem fotbalul pe viu” la radio…

A scrie despre el, totul m-ar duce la infinit. Vorbind despre dragostea sa pentru sport, ştiind că Iaşul iubea şi iubeşte şahul, “că Eminescu şi junimiştii erau buni jucători de şah”, că Sadoveanu menţionează, “că pe la 1900 la hotelul Traian aveau loc spectaculoase şedinţe de şah, patronate de poetul Mihail Codreanu”, iată că tradiţia a fost reluată prin anii 60 în spaţiile redacţionale ale revistei “Cronica”, unde reprezentaţiile durau deseori până a doua zi, ele fiind animate de maestrul internaţional Volodea Vaisman, iar pasiunea sa pentru şah devenise după spusele sale :”de-a dreptul un…drog”...

A-şi încheia totuşi cu OMUL Mircea Radu Iacoban, dar dorind a întregii acest cuvânt, îmi permit a cita doar cuvintele simple ale scriitorului Lică Bluthal apărute nu de mult într-un cotidean israilean de limbă română: “Uneori mai venea domnul Iacoban, dă-mi voie să-i zic aşa, că în vremea de altă dată tot domn a fost. A fost unul din directorii mei la Naţional…comportarea sa corectă, pozitivă faţă de mine. E un om mare şi aşa a fost întotdeuna de mare onoare”,..

Cum apropiaţii săi îi cunosc glumele sale nostime,  pline de farm şi de mult gust, nu  pot încheia această aşa zisă epistolă fără a aminti cuvintele sale cu ocazia unei aniversări asemănătoare: “ Am fost şi şomer şi parlamentar. Da, astăzi împlinesc o veberabilă vârstă…Nu ştiu cum s-a întâmplat aşa ceva, probabil nu am fost destul de atent. De vină o fi şi faptul că prea m-am grăbit în toate. Am fost cel mai tânăr director de editură, cel mai tânăr director de teatru Naţional s.a.m.d., iar acum am ajuns cel mai bătrân scriitor de pe strada mea”,..

Iar eu de aici din Ţara Sfântăa-şi complecta cu neuitatele cuvinte ale lui Topârceanu: " Te salut oraşde dascăli, de poeţi, de cronicari". 

de Iosef-Ioju Haimovici