La nunta noastră de platină, pe 24 iunie 2014, de Sânziene, la 60 de ani de la absolvirea promoţiei Liceului „Ştefan cel Mare” din acest frumos şi istoric oraş Suceava, din anul 1954, am fost prezenţi zece colegi din ’60 (unii prezenţi în împărăţia cerului, alţii în străinătate sau în alte localităţi). Noi ne-am desfăşurat activitatea, adaptându-ne cerinţele regimului comunist sau democraţiei cu specific românesc care durează de atunci încoace.
Toţi am pornit pe drum de şcoală, îndurând de toate, urcând pe scara socială, precum a fost destinul nostru, depăşind viaţa mereu.
Am fost aşa cum nu mai suntem, îmbătrânind frumos, despărţindu-ne natural de faptele pe care nu le mai putem face.
Din timp în timp, fiecare dintre noi facem câte o călătorie în propriul nostru trecut aflat în arhiva inimii noastre.
Ne-am urat „Viaţă lungă” şi să ne revedem de Sânziene, în fiecare an, până vom totaliza vârsta de 100 de ani, în faţa Colegiului „Ştefan cel Mare”, la ora 10.00, profesorii fiind toţi decedaţi (18).
Doamne Ajută!
C. Cocârlă