Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 31 dec 2013 - Anul XVIII, nr. 302 (5509)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Recursul procurorilor în cazul deputatului Coman, judecat în 7 ianuarie la instanţa supremă

Recursul procurorilor anticorupţie în cazul deciziei de cercetare în libertate a deputatului Gheorghe Coman - acuzat de folosirea influenţei funcţiei de conducere din partid - va fi judecat în 7 ianuarie la completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Recursul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a fost formulat după ce instanţa supremă a respins, în 27 decembrie, cererea DNA de arestare preventivă a lui Coman, dispunând ca deputatul să fie cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat de folosirea influenţei funcţiei de conducere din partid pentru obţinerea de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat atunci, în cazul lui Coman, măsura interdicţiei de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au adus la cunoştinţă, în 27 decembrie, deputatului Gheorghe Coman că este cercetat pentru "folosirea influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite". Învinuirea i-a fost adusă la cunoştinţă lui Coman după ce plenul Camerei Deputaţilor a votat încuviinţarea cererii de arestare preventivă a deputatului.

La scurt timp după i-a fost prezentată învinuirea, procurorii au trimis instanţei supreme propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a deputatului Gheorghe Coman, care a fost judecată de magistratul Daniela Encean.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Ploieşti au solicitat arestarea preventivă a inculpatului Coman Gheorghe, deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Buzău a unui partid, în prezent suspendat din această funcţie, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite", a arătat DNA, într-un comunicat de presă.

Gheorghe Coman declara, la ieşirea de la DNA, că nu a luat bani şi că va colabora cu procurorii.

Bogdan Vlad, avocatul lui Coman, a spus că, în faţa anchetatorilor, poziţia procesuală a lui Coman a fost aceea că doreşte să se folosească de dreptul la tăcere.

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, prin vot secret cu bile, solicitarea Ministerului Justiţiei privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Gheorghe Coman, fiind întrunite 190 de voturi în favoarea solicitării procurorilor. La şedinţa de plen, Gheoghe Coman nu a fost prezent pentru a-şi prezenta punctul de vedere.

DNA arăta, într-un comunicat, că deputatul a fost prins în 19 decembrie, după ce a fugit cu maşina la momentul flagrantului. Gheorghe Coman a fost dus atunci la sediul DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, unde a stat peste trei ore.

Conform referatului trimis de DNA Camerei Deputaţilor, prin care s-a solicitat încuviinţarea arestării lui Gheorghe Coman, deputatul şi-a stabilit un cerc relaţional format din persoane care ocupau funcţii de conducere în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice atât la nivel central, cât şi la nivel local, printre demnitari şi lideri politici.

Procurorii au arătat că deputatul intermedia prin aceste persoane rezolvarea, în afara cadrului legal, a unor interese private vizând, în principal, sprijinul politic pentru accesul în funcţii publice importante.

Potrivit anchetatorilor, Gheorghe Coman făcea aceste lucruri în schimbul unor servicii, precum: asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia întâlnirilor de lucru organizate în cadrul formaţiunii politice judeţene pe care o conducea, angajarea într-o funcţie publică de conducere a preşedintelui executiv al Organizaţiei Judeţene Buzău Partidului Conservator, intervenţia la o echipă de control constituită din angajaţi ai DSVSA Buzău în sensul de a favoriza o societate comercială verificată, administrată de un consilier al Partidului Conservator.

Într-o discuţie telefonică din 3 noiembrie, interceptată de procurori, Gheorghe Coman vorbea despre funcţia de director adjunct la DSV, care, în urma unor "înţelegeri", ar reveni Partidului Conservator.

În discuţiile telefonice interceptate de anchetatori apar şi numele ministrului Agriculturii, preşedintele PC Daniel Constantin, al consilierului personal al acestuia, al preşedintelui ANSVSA, al secretarului de stat în Ministerul Muncii, al preşedintelui ANFP, al directorului APIA Buzău, al preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău.

Gheorghe Coman a fost votat deputat pe listele PPDD, iar în martie s-a mutat la PC. El a fost ales preşedinte PC Buzău săptămână trecută.

Conducerea PC a hotărât suspendarea deputatului Gheorghe Coman din calitatea de membru al partidului, până la clarificarea situaţiei acestuia în justiţie.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Recursul procurorilor în cazul deputatului Coman, judecat în 7 ianuarie la instanţa supremă.
 Vizualizări articol: 1931 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Recursul procurorilor în cazul deputatului Coman, judecat în 7 ianuarie la instanţa supremă0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei