Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 6 iul 2011 - Anul XVI, nr. 157 (4755)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

MAE îşi exprimă dezacordul faţă de măsurile restrictive impuse muncitorilor români în Olanda

MAE îşi exprimă, într-o declaraţie pentru MEDIAFAX, dezacordul faţă de menţinerea deciziei guvernului olandez de implementare, de la 1 iulie, a măsurilor mai restrictive privind accesul românilor pe piaţa muncii din Olanda, inclusiv asocierea acestora cu forţa de muncă provenită din state terţe.

MAE consideră că aceste măsuri nu răspund cerinţelor reale de pe piaţa muncii olandeze şi nu corespund obiectivului comun de a susţine piaţa internă în cadrul UE prin eliminarea tuturor restricţiilor şi barierelor existente.

"Subiectul s-a aflat permanent în atenţia Ministerului Afacerilor Externe încă din luna aprilie 2011, când ministerele olandeze implicate au propus adoptarea respectivelor măsuri", mai afirmă Ministerul. Instituţia precizează că încă din aprilie a făcut demersuri, prin Ambasada României la Haga, pentru a transmite autorităţilor olandeze poziţia şi argumentele părţii române privind caracterul nefundamentat al măsurilor prin care se intenţionează restrângerea suplimentară a accesului cetăţenilor români pe piaţa olandeză a forţei de muncă.

"De asemenea, ambasada a participat activ la întâlniri pe această temă cu mediul guvernamental, parlamentar, academic şi de afaceri din Olanda. Subiectul a figurat şi pe agenda consultărilor bilaterale la Haga la nivel de director general din MAE din 26 aprilie, respectiv a discuţiilor oficialilor români cu ministrul olandez al afacerilor europene, Ben Knappen, cu prilejul vizitei acestuia la Bucureşti la 11 mai. În cadrul întrevederilor şi contactelor cu partea olandeză, MAE a subliniat importanţa pe care România o acordă liberalizării pieţei muncii pentru cetăţenii săi, având în vedere inclusiv beneficiile pe care lucrătorii români le aduc economiei olandeze, fapt recunoscut şi de asociaţiile profesionale din această ţară. A arătat că lucrătorii români, prin numărul lor relativ redus, aproximativ 3.000 în 2010, precum şi prin domeniile de activitate vizate, în special turism, agricultură şi horticultură, nu reprezintă o ameninţare pentru piaţa de muncă olandeză, ci, dimpotrivă, răspund cererii de pe piaţa forţei de muncă, ocupând locuri de muncă pe care cetăţenii olandezi nu le preferă. A reiterat necesitatea ca legislaţia şi procedurile olandeze să respecte strict reglementările europene din domeniu", precizează MAE.

Ministerul spune că va continua dialogul cu partea olandeză pentru identificarea unor soluţii care să conducă la ameliorarea accesului lucrătorilor români pe această piaţă. "O bună ocazie în acest sens o va reprezenta prezenţa la Bucureşti, la sfârşitul lunii august 2011, a membrilor Comisiei parlamentare nepermanente care analizează măsurile guvernului de la Haga referitoare la problematica forţei de muncă", spune MAE.

Totodată Ministerul de Externe spune că, în dialogul pe această temă cu Comisia Europeană din luna mai 2011, oficialii săi şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la intenţia de înăsprire a condiţiilor de acordare a permiselor de muncă pentru lucrătorii români (şi bulgari) în unele state membre ale UE, inclusiv Olanda, şi au făcut apel la Comisie să analizeze eventualele măsurile pe care orice stat membru intenţionează să le adopte în acest domeniu, pentru a se asigura că sunt respectate prevederile legislaţiei comunitare.

De asemenea, România a solicitat Comisiei să elaboreze un nou raport privind impactul liberei circulaţiei a lucrătorilor asupra pieţelor muncii din UE, cu accent pe circulaţia lucrătorilor provenind din România (şi Bulgaria), ţinând cont de faptul că în luna decembrie 2011 expiră cea de-a doua fază a regimului tranzitoriu.

Cetăţenii români şi bulgari, la fel ca imigranţii din afara Uniunii Europene, vor primi permise de lucru în Olanda doar în "condiţii excepţionale", conform noilor măsuri adoptate de Parlamentul de la Haga.

Proiectul care conţine aceste prevederi, iniţiat de ministrul Muncii, Henk Kamp, a fost adoptat de Parlamentul olandez în pofida avertizărilor Uniunii Europene privind riscul încălcării dreptului la libera circulaţie.

Olanda este unul dintre celelalte zece state UE care au menţinut restricţiile la angajare pentru cetăţenii din România şi Bulgaria după aderarea celor douaă state la UE în 2007. Începând de la 1 ianuartie 2014, românii şi bulgarii vor putea lucra liber în toate statele membre UE.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului MAE îşi exprimă dezacordul faţă de măsurile restrictive impuse muncitorilor români în Olanda.
 Vizualizări articol: 469 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
MAE îşi exprimă dezacordul faţă de măsurile restrictive impuse muncitorilor români în Olanda0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei