Marea Licitație de Toamnă

300 de firme se vor bate în prețuri pentru lemnul scos la licitație de Direcția Silvică

Săptămâna viitoare, în zilele de 26 și 27 noiembrie, la Direcția Silvică Suceava se va desfășura principala licitație de atribuire în exploatare a masei lemnoase pentru anul 2015. Nu mai puțin de 300 de firme s-au înscris pentru a participa la Marea Licitație de Toamnă, cum este cunoscută aceasta printre silvicultori și agenți economici, unde va fi oferit spre valorificare un volum de 459.777 mc de masă lemnoasă pe picior.
La solicitarea agenților economici, comparativ cu anul trecut, volumul de masă lemnoasă scos la vânzare pe picior a crescut cu 77.000 mc, pentru echilibrare, fiind diminuate cantitățile de masă lemnoasă care vor fi scoase la vânzare la drumul auto.
Măsura a fost luată ca urmare a introducerii la nivel național a noilor măsuri de prevenire a tăierilor ilegale, prin care agenții economici nu pot obține documente cu regim special, pentru valorificarea masei lemnoase, dacă nu au și contracte de exploatare, încheiate cu direcțiile silvice de stat sau cu ocoale silvice private.
Preselecția persoanelor juridice pentru înscrierea la licitație s-a desfășurat în zilele de 17, 18 și 19 noiembrie 2014, din cele 302 dosare depuse fiind aprobate 300.
Conform prevederilor amenajamentelor silvice, care reprezintă modul de administrare a pădurilor, volumul de masă lemnoasă ce se poate recolta anual din pădurile administrate de Direcția Silvică Suceava este de 1.340 mii metri cubi.
Numai că în 2015 va fi recoltat un volum mai mic, asigurându-se astfel o rezervă în eventualitatea apariției unor calamități naturale.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026
34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026

Zeci de percheziții la operatorii economici care se ocupă de exploatarea și comercializarea lemnului, de Ziua Pădurilor

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile