Arhiva lunii decembrie 2018 (1293 articole)


Vânzări de aproape 14.000 de lei, la Târgul de Crăciun al elevilor școlii din Ipotești, în favoarea copiilor de la complexul „Floare de colț” din Dorohoi

Primăria Câmpulung Moldovenesc organizează astăzi un spectacol de datini și obiceiuri de iarnă

Deputatul USR Daniel Popescu a interpelat Ministerul Transporturilor cu privire la legătura feroviară directă între Gara de Nord și Otopeni

Cadouri oferite de Poliția Locală Suceava la Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca si Centrul de Zi pentru Copii “Sfânta Vineri”

Donatii facute de Politia Locala Suceava, dupa donarea de sange dar si din contributiile proprii
Donatii facute de Politia Locala Suceava, dupa donarea de sange dar si din contributiile proprii

Mesajul emoționant al unui pompier care vizitat-o, acasă, pe micuța Larisa, rănită grav în accidentul în care a murit mama ei

Echipa de juniori U16 CSȘ Gura Humorului a avut un an excelent, în care a câștigat titlul de campioană națională a României

Punct final în dosarul privind sutele de falsuri prin care s-au obținut în mod fraudulos certificate de încadrare în grad de handicap sau pensii de invaliditate

În acest dosar s-au pronunțat doar condamnări cu suspendare sau suspendare sub supraveghere. Foto: renasterea.ro
În acest dosar s-au pronunțat doar condamnări cu suspendare sau suspendare sub supraveghere. Foto: renasterea.ro

Tânăr înjunghiat de mai multe ori după un conflict pornit într-un restaurant din Suceava și continuat în stradă