Beţiva cea sfântă

Niciodată nu trebuie să judecăm după aparenţe, căci mulţi sfinţi, trăind printre oameni şi voind să-şi ascundă virtuţile, fac lucruri care să le atragă defăimarea, fără să fie ceea ce par. Numai cineva care e şi el sfânt la rândul său poate să descopere sfântul care se ascunde în celălalt. Aşa cum spune şi Sfântul Ioan Scărarul, Duhul Sfânt ne descoperă calităţile oamenilor, iar diavolul, defectele. Venind odată avva Daniil într-o mică aşezare din deşertul egiptean, a zis ucenicului său: „Du-te, bate în poarta mănăstirii care ne stă înainte şi spune-le că sunt aici!“ Pentru că era acolo o mănăstire de maici care se zicea a avvei Ieremia, unde locuiau ca la trei sute de surori. Şi s-a dus ucenicul şi a bătut. Iar portăriţa i-a spus: „Mântuieşte-te! Bine-ai venit! Ce porunceşti?“ El i-a zis: „Cheamă pe maica stareţă, căci voiesc să-i vorbesc“. Atunci ea i-a zis: „Nu se întâlneşte cu nimeni niciodată, ci spune-mi ce porunceşti şi îi voi spune“. Şi fratele i-a răspuns: „Avva Daniil al Schitului este aici“. Iar ea, auzind, a deschis porţile şi a ieşit alergând, asemenea şi tot soborul, şi scufiile şi camilafcele lor le-a aşternut de la poartă până unde era bătrânul, plecându-se la picioarele lui şi sărutând urmele paşilor lui.

Şi intrând ei înăuntru, în mănăstire, a spălat stareţa cu mâinile ei pe cei doi pe picioare, iar apa din lighean a turnat-o pe capetele surorilor şi al ei. Atunci bătrânul a întrebat: pe noi ne au la evlavie surorile sau sunt aşa totdeauna? Iar ea a zis: „Totdeauna aşa sunt roabele tale, stăpâne, roagă-te pentru noi“. Iar una dintre surori zăcea în mijlocul curţii dormind, plină de praf şi zdrenţăroasă. Şi a spus bătrânul: „Cine este aceasta care doarme aici?“ Şi una din surori a zis: „Este beţivă şi ce să-i facem nu ştim, că a o scoate din mănăstire ne temem de osândă, iar de o vom lăsa, sminteşte surorile“. Zis-a bătrânul ucenicului său: „Ia ligheanul cu apa cu care ne-am spălat şi-l aruncă asupra ei.“ Iar el făcând aşa, s-a sculat sora ca dintr-o beţie. Deci a zis stareţa: „Stăpâne, totdeauna aşa este“. Şi luând pe bătrân, au intrat în trapeză şi au mâncat. Dar, mergând ei ca să se odihnească, zis-a eremitul ucenicului său: „Du-te şi vezi unde doarme beţiva aceea care zăcea în mijlocul curţii“. Şi s-a dus de a văzut şi a venit de i-a spus că la capătul grajdurilor avea sălaşul acea soră. A răspuns avva Daniil către monahul cel tânăr: „Priveghează cu mine în noaptea aceasta“.

Şi după ce au adormit toate surorile a luat bătrânul pe ucenicul său şi mergând la grajduri au văzut pe beţivă că s-a sculat. Ea şi-a întins mâinile la cer şi lacrimile ei curgeau ca pârâul, iar metanii bătea necontenit până la pământ. Deci a zis avva către ucenic: „Cheamă pe stareţă încetişor!“ Şi mergând a chemat-o pe ea şi pe alte două surori şi toată noaptea au privit cele ce făcea beţiva. Iar dimineaţa, când au căutat-o, n-au mai găsit-o, căci aflase că fusese descoperită. Dar mergând pe când dormea bătrânul, i-a furat toiagul şi pieptarul şi a deschis poarta mănăstirii lăsând un bileţel la încuietoarea uşii: „Rugaţi-vă şi mă iertaţi de orice v-am greşit“. Şi s-a făcut plângere mare în mănăstire. Şi a zis bătrânul eremit: „Eu pentru dânsa am venit aici, căci acest fel de beţivi iubeşte Dumnezeu“. Şi toate se mărturiseau bătrânului, spunând fiecare ce i-a făcut ei şi cum au batjocorit-o. şi făcând sihastrul rugăciune, s-a dus cu ucenicul la chiliile lor, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu, Celui ce ştie singur câţi robi ascunşi are.

(Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din volumul „Slava deşartă. Apoftegme ale Sfinţilor Părinţi“, coordonator ieromonah Savatie Baştovoi)