Ion DRĂGUŞANUL

DRAGOMIRNA. Pe locul unor vechi selişti pustii, precum Unguraşii şi Dragomireştii, exista, în 24 februarie 1587, satul Dragomireşti şi „locul pustiu Unguraşii”, întărite, de Petru Şchiopul Vodă, diacului Ilie Crimcovici („fiul Crimcoaiei din Suceava).

În 16 septembrie 1761, la jeluirea stareţei din Pătrăuţi, s-a făcut hotarnica între Pătrăuţi şi Dragomireşti: colţul pădurii dinspre Dragomireşti, drumul mare, Poiana Comăndaşului.

Satul Dragomireşti a fost dăruit mănăstirii Dragomirna de ctitorul ei, Anastasie Crimca, dar uricele cele vechi au fost arse de cazacii lui Timuş Chmielnicki.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Mitoc, sat cu salvogvardia preînălţatului Graf, fără alte precizări, „123 – toată suma caselor”, însemnând 37 scutelnici vechi ai mănăstirii Dragomirna, 21 ţigani, 1 dascăl, 3 popi, 2 nevolnici, 3 femei sărace şi 56 scutelnici mănăstireşti cu salvogvardie.

În 1775, mitocul Mănăstirii Dragomirna, mitocul cuprinzând satele Dragomireşti şi Ruşciori, tăiat în două de linia de hotar, din Ocolul Mijlociu, avea 4 popi şi 81 ţărani.

În 20 august 1795, Catrina Macri, care devenise stăpână peste jumătate de sat şi moşie, dăruieşte acea jumătate din Dragomireşti nepotului său, Ioniţă Başotă.

În 1843, biserica Adormirea Maicii Domnului din Mitoc, înălţată între anii 1820-1825 şi dotată cu un nou iconostas în 1849, avea 1.357 enoriaşi, paroh fiind Vasile Grigorovici. În 1876, numărul enoriaşilor ajunsese la 2.136, paroh fiind Ştefan Comoroşan. În 1907, paroh era Nicolae Totoescul, născut în 1844, preot din 1874, paroh din 1889, iar cantor, angajat din 1905, Dimitrie BUCATAR, născut în 1864.

Din 1864 funcţiona, la Mitoc, o şcoală cu 5 clase[2].

La Mitocul Dragomirnei s-au născut Silvestru Morariu-Andrievici (29 noiembrie 1818), teologul Ştefan Saghin (6 decembrie 1860), pictorul Ioan COCLICI (19 mai 1909) şi coregraful Viorel Vatamaniuc (17 noiembrie 1932).

„Un sat de Români e presărat înaintea mănăstirii Dragomirna, care ni arată, în marginea unei rarişti de brazi întunecaţi, turnul cel mare de la poartă, căruia i s-a tuflit peste cap, în vremile noastre, o mare căciulă de tablă, şi biserica, din care se deosebeşte turnuleţul subţiratec şi un coperiş roş ca o cămaşă de Lipovan. Satul nu are nici o însemnătate; în el locuiesc mulţi urmaşi ai Ţiganilor de altă dată ai mănăstirii. Ţigani de casă şi de vatră, aşezaţi pe loc”[3].

DRĂGOIEŞTI. Satul poartă numele ctitorului său, Drăgoi cel Bătrân, deşi se revendică, destul de timid, din Drăgoi Viteazul, amintit la curtea lui Petru Muşat, drept „Draguy Marscalus”, vornic de Tulova, dar care îşi avea curţile la Drăgoieşti, în 6 mai 1389.

Satul în sine este atestat documentar abia în 3 decembrie 1462, când, pentru că se pierduseră uricele lui Drăgoi Viteazul pentru satele Drăgoieşti, Lucăceşti, Boteşti şi Căcăceani, Ştefan cel Mare întăreşte aceste moşii lui Laţco, ginerele lui Romaşco şi, deci, nepotul lui Drăgoi Viteazul. De la Laţco, moşia trece la Vasutca, sora lui, jupâneasa lui Stanciul aurarul, care obţine uric în 24 septembrie 1498.

În 5 aprilie 1558, nepoţii Vasutcăi şi ai lui Stanciu aurarul, monahul Teodosie şi sora lui, Odochiţa (copiii lui Drăgoi, feciorul Vasutcăi), dăruiesc mănăstirii Voroneţ „un sat, anume Drăgoeşti, după uricele de întărire pe care le-a avut moaşa (N.N.: în sensul de bunică) lor, Vasutca, precum şi satele Lucăceşti, Boteşti şi Căcăceani.

Recensământul lui Rumeanţev[4], din 1772-1773, înregistrează la Drăgoeştii, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „53 – toată suma caselor”, însemnând 47 panţiri isprăvniceşti, 3 popi, 2 femei sărace şi 1 casă pustie.

În 1774, satul Drăgoieşti avea 47 familii ţărăneşti, iar în 1775 – 1 popă şi 48 ţărani, dintre aceştia 10 fiind emigranţi transilvăneni, stabiliţi la Drăgoieşti între anii 1756-1773: Mihai Cosuţ (din Argalia), Ion Ungurean (Lumpert), Costin Olariu (Chintelnic), Vasile Moroşan (Chişfalău), Vasile Iosop (Chintelnic), Dragoş Vască (Sf. Ioan), Ştefan Ungurean (Lumpert), Ion Eremie (Uifalău) şi Mihai Horvat (Chintelnic).

În 1778, se mai stabilesc la Drăgoieşti încă 10 familii de emigranţi ardeleni, Ion Rusu (Chintelnic), Grigore Someşan (Vinda), Gavril şi Iacob Sabadiş (Bungard), Dumitru şi Ion Niţan (Archid), Grigoraş Buzian (Sf. Ioan), Grigore Moroşan (Bungard), Ion Nimigean (Rus, Cluj), Tudor Popa (Varviţ, Cluj) şi Gligore Băeţan (Şintereag pe Someş).

În 1784, satul Drăgoieşti avea 61 familii.

În 1843, biserica Naşterea Maicii Domnului din Drăgoieşti, construită între anii 1816-1818, dotată cu un nou iconostas în 1829, care deservea şi „Joseph Falva” (Vorniceni), avea 1.049 enoriaşi, paroh fiind Constantin Vorobchievici. În 1876, paroh era Petru de Androhovici, numărul credincioşilor ortodocşi ajungând la 1.683. În 1907, paroh era Gavriil Boca, născut în 1877, preot din 1905, iar cantor, din 1900, Ilie Petroaia, născut în 1866.

În Drăgoieşti funcţiona, din 1871, o şcoală cu 6 clase[5].

În 1890, comuna Drăgoieşti avea 1.734 locuitori. Primar era George Cepoi, paroh – Atanasie Procopovici, cantor bisericesc – Ilie Petroaia, iar învăţător – Leon Vasilovici.

Eroul Bucovinei Vasile Popescu din Drăgoieşti a căzut, la Valea Spinului, în Argeş, în ziua de 1 Noiembrie 1916, el fiind combatant al Regimentului 54 Infanterie al Armatei Române.

La Drăgoieşti s-au născut pictorii Gheorghe Brădăţeanu (9 mai 1929) şi Constantin Butoi (17 ianuarie 1955).