Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 18 dec 2014 - Anul XIX, nr. 295 (5804)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6285 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Unde fugim de-acasă....

Perioada 18 - 24 decembrie

 

“Târg de Crăciun” la Shopping City

Shopping City Suceava organizează, în perioada 19-22 decembrie, “Târgul de Crăciun”, eveniment-expoziţie dedicat sărbătorilor de iarnă. În cadrul târgului se vor prezenta delicioase bucate tradiţionale, constând în produse din carne, brânzeturi, miere şi produse apicole, prăjituri de casă, gemuri, dar şi produse artizanale realizate de meşteri populari. Sucevenii au ocazia de a vizita “Târgul de Crăciun” de la Shopping City, zilnic, între orele 09:00-21:00. Expozanţii vor aduce în faţa clienţilor din Shopping City o varietate de produse specifice sezonului rece.

 

Salonul profesorilor de artă vizuală

Shopping City Suceava găzduiește, în perioada 20 noiembrie – 31 decembrie, expoziția intitulată “Salonul profesorilor de artă vizuală”, aparținând artiștilor plastici profesioniști, membri ai Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Aceștia vor expune în City Gallery din Shopping City lucrări de pictură, grafică și tapiserie.

 

Patinoar în parcarea Shopping City

Cei care îşi doresc să petreacă mai mult timp la patinoarul din parcarea Shopping City Suceava au ocazia de a-şi face abonament, de minimum două săptămâni, beneficiind astfel de 50% reducere atât la taxa de intrare, cât şi la cea de închiriere a patinelor. Un alt tip de abonament este cel de tipul 3+1 gratuit. Totodată, pentru grupurile organizate, de minimum 10 persoane, se oferă o reducere de 50%. Programul patinoarului este zilnic, între orele 10:00-22:00. Marele avantaj pe care îl au iubitorii sportului pe gheață este acela că se plătește doar 10 lei intrarea și 10 lei închirierea patinelor, iar timpul este nelimitat.

 

Întâlnire cu Moș Crăciun, la Shopping City

Moşul le dă întâlnire tuturor copiilor cuminţi la tronul Moșului din Shopping City Suceava. În perioada 12-22 decembrie, Shopping City invită toți copiii să se întâlnească cu Moş Crăciun şi să participe la atelierele de creaţie cu tematică de sărbători. Copiii vor putea pregăti scrisoarea pentru Moşul şi vor putea să-şi facă fotografii memorabile alături de familie într-un decor de poveste. Moș Crăciun îi așteaptă pe cei mici, de luni până vineri, între orele 18:00-20:00, iar sâmbătă și duminică, între orele 10:00-16:00.

 

„Răsplătim faptele bune. Donează și noi te premiem!”, la Shopping City

În perioada 10-22 decembrie, Shopping City Suceava, împreună cu Organizaţia Salvaţi Copiii - Filiala Suceava, organizează campania umanitară „Răsplătim faptele bune. Donează și noi te premiem!”, cu scopul de a oferi un Crăciun liniştit copiilor de grădiniță din mediul rural. Cei mici au nevoie de sprijinul tău, iar donând, tu le poţi îndeplini o parte dintre dorinţe. Aceştia au nevoie în principal de produse de igienă, îmbrăcăminte şi încălţăminte (noi), dar şi de jucării. Produsele pot fi donate în punctul special amenajat pentru colectare, în faţa magazinului Leonardo. Cei care vor cumpăra jucării sau haine pentru cei mici, de minimum 50 de lei, din magazinele aflate în incinta Shopping City și le vor dona la „Bradul cu Jucării” vor putea participa la tombolă pentru a câștiga 150 de perechi simpatice de omuleți de zăpadă din pluș. Câștigătorii vor fi premiați luni, 22 decembrie, în cadrul unei ceremonii speciale în care vor fi răsplătiți cei care au ales să facă fapte bune. Pentru a le aduce zâmbetul pe buze celor mici, Shopping City donează 100 de jucării din „Bradul de jucării”.

 

Târgul de Crăciun al Colegiului de Artă

În perioada 15-21 decembrie, Shopping City Suceava găzduiește cea de-a V-a ediție a Târgului de Crăciun organizat de elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, în cadrul căruia se vor realiza o serie întreagă de evenimente pentru atragerea de fonduri donate elevilor defavorizați din centrele de plasament.

 

„Câştigă zilnic premii pentru sărbători!”, la Shopping City

În prag de sărbători, sucevenii vor primi sute de cadouri din partea Shopping City Suceava. Campania „Câştigă zilnic premii pentru sărbători!” aduce, în perioada 17-23 decembrie, peste 1.000 de premii instant clienţilor care aleg să-şi facă cumpărăturile din magazinele aflate în incinta Shopping City. Anul acesta, Moşul a lăsat sub bradul de Crăciun din Shopping City cadouri speciale pentru sărbători, constând în cozonaci proaspeți produși în brutăria Carrefour și figurine de ciocolată, menite să-i răsplătească pe aceia care vor face cumpărături de minimum 150 lei, pe un singur bon de casă sau pe bonuri combinate, din magazinele din Shopping City. Clienţii trebuie să se prezinte la Info Point-ul special amenajat in faţa magazinului Leonardo pentru a participa la campanie. Zilnic vor fi oferite câte 150 de premii. Fericiţii câştigători vor intra pe loc în posesia premiilor.

 

Program Iulius Mall

În Ajunul Crăciunului, cei care încă mai caută cadouri pentru persoanele dragi pot colinda prin magazinele din Iulius Mall până la ora 18.00. În prima zi de Crăciun mall-ul va fi închis, dar pe 26 decembrie clienţii sunt aşteptaţi după orarul normal de funcţionare: 10.00-22.00. În ultima zi din acest an, bucovinenii pot finaliza lista de cumpărături pentru petrecerea de Revelion până la ora 18.00. Toate magazinele din Iulius Mall sunt închise în prima zi a noului an, iar de pe 2 ianuarie 2015 se revine la programul obişnuit, în intervalul orar 10.00-22.00.

 

Program patinoar, Iulius Mall

Pe 24 decembrie, patinoarul Dream Ice va funcţiona în intervalul orar 14.00-17.30, iar pe 25 decembrie este închis. În perioada 26-30 decembrie, amatorii sportului pe iarnă pot să patineze între orele 12.00 şi 21.30, iar pe 31 decembrie arena de gheaţă este deschisă în intervalul orar 12.00-17.30. În prima zi a anului 2015, Dream Ice este închis, dar în perioada 2-6 ianuarie îi aşteaptă pe patinatori în intervalul 12.00-21.30.

 

Program Auchan şi Bricostore

Şi hipermarketul Auchan va funcţiona după un program aparte, dedicat sărbătorilor. Până pe 23 decembrie, sucevenii îşi pot face cumpărăturile pentru masa festivă între orele 08.00-23.00, iar pe 24 decembrie este deschis în intervalul 07.00-18.00. În prima zi de Crăciun, Auchan este închis, iar pe 26 decembrie clienţii îşi pot face provizii în intervalul orar 10.00-22.00. Între 27 şi 30 decembrie, hipermarketul este deschis până la ora 23.00, iar pe 31 decembrie cumpărăturile se pot face între orele 07.00-18.00. Prima zi a anului 2015 este liberă pentru angajaţii Auchan, iar pe 2 ianuarie se lucrează de la 10 dimineaţa până la 10 seara.

Şi cei care mai au de pus la punct detalii în amenajarea de sărbători a locuinţei au parte de un program special la Bricostore. Pe 24 şi 31 decembrie magazinul este deschis în intervalul 08.00-15.00. În prima şi a doua zi de Crăciun, precum şi în prima şi a doua zi a anului 2015, Bricostore este închis.

 

Petrecere la Bowling Strikers Club

Cei amatori de distracţie îşi pot petrece Ajunul Crăciunului la Bowling Strikers Club din Iulius Mall, care este deschis în intervalul 11.00-14.00. Pe 25 decembrie, pasionaţii de jocuri antrenante sunt aşteptaţi de la ora 14.00 până la ultimul client, iar în perioada 26-30 decembrie startul distracţiei se dă la ora 12.00. În ultima zi a acestui an programul începe de la ora 12.00, iar petrecerea de Revelion se va prelungi până pe 1 ianuarie 2015, ora 06.00. Astfel, în prima zi a anului 2015, Bowling Strikers Club este închis.

 

Joi, 18 decembrie

 

Salonul de Umor Suceava

Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina şi Clubul Umoriştilor Bucovineni organizează, la ora 12.00, la Centrul pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene, Salonul de Umor Suceava, eveniment în cadrul căruia se va desfăşura un concurs ad-hoc de caricatură şi epigramă. Toate lucrările vor fi apoi expuse sub genericul Salonul de Umor Suceava.

 

„Feeria Crăciunului”, la Rădăuţi

Casa Municipală de Cultură Rădăuţi prezintă la ora 18.00, în sala de spectacole, cea de-a VI-a ediţie a concertului de colinde cu genericul „Feeria Crăciunului”. Mesajul evenimentului este următorul: „Să lăsăm lumina Crăciunului să ne pătrundă în case şi să ne bucurăm împreună de magia sărbătorilor!”. Intrarea este liberă.

 

Concert de Crăciun cu artiştii Filarmonicii din Botoşani, pe scena suceveană

La Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc, de la ora 18:00, un Concert de Crăciun cu Filarmonica din Botoşani. Biletele costă 40 sau 20 de lei (în funcţie de aşezarea în sală) şi se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava – intrare B, etaj 1. Relaţii şi rezervări la telefon 0230 523 718.

 

Vineri, 19 decembrie

 

„Salonul de iarnă”

 

Asociaţia de artă „Nicolae Tonitza” (TAG - Tonitza Art Group) şi Centrul Cultural Bucovina organizează la ora 12.00, la Centrul pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene din municipiul Suceava, „Salonul de iarnă” (2014/2015). Expoziţia cu vânzare etalează lucrări realizate de Simona Cristina Casian, Cristina Iacob, Leonard Adrian Melisch, Mihai Varzari, Ioana Cezara Poiată, Sophia Cristina Lauric, Cristina Hreamătă Macoveiciuc, Liviana Pînzaru, Mihai Pînzaru - PIM, Polina Celac, Andreea Rus şi Ana Maria Ovadiuc - AMO.

 

Sâmbătă, 20 decembrie

 

Municipiul Fălticeni intră în programului naţional „Schimb de Cărţi”

Clubul de Iniţiativă Literară (CIL) şi Academia de Aventură ”Pământul Viu” - Fălticeni organizează în Fălticeni prima ediţie din acest oraş a programului naţional „Schimb de Cărţi”. La ora 15:00, în Pub - Restaurant Thales, iubitorii lecturii şi ai cărţilor sunt invitaţi la o dezbatere într-un cadru mai puţin rigid despre universul cărţilor. Intrarea este liberă.

 

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Unde fugim de-acasă.....
 Vizualizări articol: 1539 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Unde fugim de-acasă....5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei