Doru POPOVICI

Avantajul de a privi simultan două meciuri la două televiziuni suprapuse se transformă uneori în handicap, tentaţia de a urmări de fapt patru (că de-aia există butonul ăla cu dus-întors pe telecomandă) făcându-mă uneori să mai pierd câte o fază interesantă. Duminică însă am avut noroc: am prins toate cele trei faze de poveste din cele trei meciuri care s-au suprapus doar parţial, nu integral. A fost mai întâi chestia de la Everton – Newcastle: o lovitură de cap, mingea se duce în bară, de acolo ricoşează cam la vreo 70-80 de cm dincolo de linia porţii. Gol, ăia de la Everton se pupă, în timp ce Newcastle pleacă pe contraatac!... că un fundaş de-al lor degajase mingea din voleu de dincolo de linie. S-a reluat ca la englezi: de vreo 8-10 ori, din toate unghiurile posibile. De oriunde se arăta, golul era gol. Fără dubii, fără replică. Probabil că doar arbitrul de centru şi cu tuşierul nu văzuseră golul. Mai erau doar vreo 12 minute de joc. Şi de şoc pentru Everton, păgubita. Ei bine, au reuşit să înscrie totuşi. Au fost egalaţi. Au mai înscris o dată. Iar egalaţi! Şi uite-aşa s-a terminat 2-2, dar am convingerea că dacă ăia doi orbi ar fi fost doar chiori, se termina 1-0. A venit mai apoi Vasluiul şi golul decisiv din prelungiri. Contrar analizei din „Gazeta Sporturilor” de ieri, eu cred că a fost fault în atac. Chestia cu „atingere uşoară” nu ţine. Fundaşul era cu ambele picioare în aer când a fost „atins uşor”, adică arhisuficient ca să fie pus grămadă. Nu „atingere uşoară”, ci un strănut te dă de-a berbeleacul în poziţia aia, aşa că indubitabil trebuia fluierat fault. Nefluierând, arbitrul ăla are toate şansele să ajungă posesor de ecuson FIFA... când o ajunge Porumboiu şef peste arbitri. Ultima chestie tot aiurea s-a petrecut în Spania, la Rayo Vallecano – Betis: lansare în adâncime, adresantul aflat în ofsaid clar. Nesemnalizat şi nefluierat. Fundaşii se opresc, ăla fuge după minge. Totuşi, primul ajunge la ea portarul lui Rayo. Care, în loc s-o degajeze, simplu, plonjează, el ştie de ce. Îi sare mingea din piept direct la ăla din ofsaid care alerga. Gol în poarta goală. Şi scandal. De mult n-am văzut trei chestii atât de groase una după alta. Ba şi în ţări diferite. De unde concluzia că toţi arbitrii sunt de-o mamă.