Mircea Radu IACOBAN

Cer respectuoase scuze cititorilor şi redacţiei: constat că, dintr-o eroare de computer (două articole cu titlu foarte asemănător la „my documents”) s-a publicat joi o tabletă mai veche a subsemnatului, care, oricum, îşi păstrează în întregime actualitatea, dar... e scrisă în urmă cu 2-3 ani. Regret incidentul; iată textul ce-l pregătisem pentru rubrica precedentă:

Greu de înţeles rămâne ce s-a putut reproşa emisiunii tv de cultivare a limbii realizată de Pruteanu, în afara faptului (grav!) că-l avea ca autor... pe Pruteanu. Într-un spaţiu de numai 5 minute se concentrau inteligent, spumos şi spectaculos observaţii pertinente privind starea limbii, cu efect direct asupra vorbitorilor de română, incomparabil mai eficiente decât normările academice nesusţinute mediatic şi sortite să rămână ignorate în necitita filă de dicţionar. În febr. 1996, gazeta franceză „La Croix” considera emisiunea „Doar o vorbă...” „O reuşită care a ridicat la înălţime entuziasmul telespectatorilor români.” În ţară, opiniile mai mult decât favorabile aliniau nume... nealiniabile, de la la Liiceanu („Pruteanu face gimnastică de recuperare a poporului meu (...) îl face să creadă din nou în adevăr şi în sentimente. Şi o face cuviincios, fără gravitate pedagogică tâmpă”) la Beligan („Densitatea spirituală a celor 5 minute mă uimeşte. Erudiţia, umorul subţire, ironia graţioasă, fineţea nuanţelor sunt calităţi care îl propulsează în topul preferinţelor mele...”), de la Alex. Ştefănescu  („asistăm la o demonstraţie de virtuozitate pedagogică”) la C. Stănescu („Una dintre cele mai captivante emisiuni”), de la Mircea Dinescu („Pruteanu posedă un geniu satiric, un geniu special, fiind omul cel mai spiritual al Televiziunii...”) la Mircea Mihăieş („Pruteanu se bucura nu numai de audienţă, ci şi de un prestigiu de neimaginat azi”), toate exprimând entuziast o apreciere cvasi-generală. Şi totuşi, emisiunea a fost suspendată!

Pare legitimă supoziţia lui Gh. Grigurcu: „poate că tocmai eclatanţa, aşa cum se întâmplă, a dus la suspendarea acesteia”. Rezon! Prin adrese succesive, TVR afirmă că emisiunea n-a fost, Doamne fereşte, suspendată, ci a trebuit să se ţină seama de rigorile grilei de vară, „când se transmit multe meciuri de fotbal”. Se va avea în vedere „reintrarea acesteia în grila de programe la toamnă”, „în urma cercetărilor de piaţă”. Aş! Fără a se mai face vorbire despre vreo „cercetare de piaţă”, emisiunea a fost suprimată şi... punct.

La urma urmei, de ce să ne amintim toate astea? Doar pentru că limba mandarină (1.400.000.000 de vorbitori pe glob, 885.000.000 în China)  a hotărât să interzică total utilizarea anglicismelor? Pruteanu cerea mult mai puţin. Cât despre chinezi, e dreptul lor să facă tot ce poftesc din grijă, fie şi exagerată, pentru sănătatea limbii ce-o vorbesc. La fel de îndreptăţită o fi oare cronica inacţiune a românilor faţă de starea limbii strămoşilor? Demersurile legislative ori mediatice ale lui Pruteanu barem marcau o preocupare, iar cele semnalate atunci, din păcate, s-au confirmat şi încuibat ilicit în limbă.

De pildă: într-o tabletă din martie 2006, fostul nostru amic arăta cu degetul o proaspătă licenţă, acceptată în pofida canoanelor gramaticii: utilizarea lui ca ŞI în loc  de ca, pentru protejarea de cacofonii. Şi iată că o eschivă cu destinaţie en detail a fost preluată, din neştiinţă de carte, en gros: toată lumea, de la ţăran la academician, nu mai spune decât „ca şi”. Rămâne să-l corectăm şi pe Eminescu: „Trecut-au anii ca  (ŞI) norii lungi pe şesuri”... Mai ieri am auzit-o pe dna Udrea articulând drăgălaş „eu, ca ŞI avocat...” De ce ca şi , că nu-i vorba despre nici o comparaţie? Unde-i cacofonia? Ar fi mers de se spunea „eu, ca călăreaţă”, ori „eu, ca consilieră”, dar „ca avocată”, ce rost are ŞI-ul protector? Iertată fie-ne vulgaritatea comparaţiei, dar... „altă rimă n-am avut”: nici prezervativul, care, nu-i aşa, protejează, nu se arborează mereu, ci doar... când îşi are rostul!

Dacă, alături de îndemnul să ne ferim de sare, zahăr şi grăsimi, la TV s-ar spune „doar o vorbă” pe tema „aşa-i corect, aşa-i greşit”, într-o săptămână-două, naţia s-ar corecta din mers. Dar cine s-o facă?