Să vezi și să nu crezi!

Zvonuri și zvonaci



Dacă examinezi binomul informare/dezinformare după cum îl înfățișează postata presei române actuale, constați că informarea s-a refugiat cu precădere în pagina presei scrise, în vreme ce dezinformarea preferă internetul și vocalizele televiziunilor.
Desigur, cu excepțiile de rigoare (știrea despre găina din Pașcani născătoare de pui vii a apărut mai întâi în gazeta lui Cristoiu, de unde televiziunile au preluat-o doar pentru necesarele comentarii zeflemiste, iar internetul pur și simplu a ignorat-o).
Internautul postează ce vrea mușchii lui, sustrăgându-se de la rigorile presei scrise; doar publicații de tot prăpăstioase, neserioase și extremiste ar putea găzdui în pagina tipărită aiureli de calibrul celor ce par a se simți pe net în largul lor (nu întâmplător cartea lui M. Volkov despre dezinformare poartă subtitlul „De la Calul Troian la internet”). Fără a confunda dezinformarea cu eroarea de informare, care, chiar dacă-i o formă de manipulare, nu-i până la capăt intenționată, să observăm că amestecul adevărului cu minciuna pare a fi regulă structurală a dezinformării. Care, în nici un caz, nu-i simplă formă de amuzament: ea acționează nu pentru a convinge, cât pentru a determina insidios gesturi și reacții de oarece miză. Iată: pe net circulă tot soiul de liste emanând de la „foruri” ce se vor credibile și obiective.
Site-ul „Bad polițienesc”, de pildă, declară că „echipa noastră este formată din ziariști activi în presa centrală, cu experiență între 5 și mai bine de 10 ani în domeniul economic, politic și social, la cotidiene, reviste, agenții de presă și tv.” Impecabila alcătuire re-postează pe net „Lista politicienilor evrei”, vădit discriminatorie din pornire și total aiuristică în cuprins. Câteva nume: Lucrețiu Pătrășcanu, Traian Băsescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Theodor Stolojan, M.R. Ungureanu, Alex. Arșinel, H.R. Patapievici, Oliviu Gherman, Silviu Maior, Victor Surdu, Răzvan Teodorescu, Paul Everac, Alina Mungiu, Cristian Mungiu, Aristide Buhoiu, Sorin Roșca Stănescu, Călin Popescu Tăriceanu… și tot așa înainte. Cu unii dintre ei am avut și am vechi relații de amiciție, le-am cunoscut familiile, nici vorbă să fie evrei. Și dac-ar fi, ce? Ne întoarcem la „Mein Kampf”? Ce rost are publicarea unor astfel de liste și în virtutea căror criterii au fost stabilite?
De câteva zile circulă pe net o altă listă, potrivit căreia România ar avea un Parlament aproape analfabet! Regulă: neșcolirea, ori școlirea aproximativă. Departe de noi gândul că ne fericește o garnitură de parlamentari tobă de carte și intelectuali până-n plăsele, numai că, luând lista la amănunt, ce-am constatat? Autorii au extras din CV-uri doar prima profesie a deputatului și treapta școlară atunci absolvită. (În cazul subsemnatului, cu astfel de metodă s-ar putea scrie că MRI este absolvent de liceu, de profesie paznic de noapte la un depozit de bușteni – ceea ce, într-un fel și până la un punct, e adevărat). Deputatul (nu contează partidul) Dan Bordeianu este prezentat ca „merceolog cu studii medii”. Numai că „merceologul” a absolvit, după prima angajare, Facultatea de Drept a Universității „Al. Ioan Cuza”, are un master în Științe penale și criminalistice, a urmat Universitatea de Apărare „Carol I” și Academia Națională de Informații. Deputatul Vasile Berci, „tâmplar cu 7 clase”, a urmat Istoria la Universitatea din Cluj-Napoca și-i deținător al bursei „Robert Schuman” la Bruxelles. Morarul (!) Const. Galan este diplomat al Facultății de Științe Politice, muncitorul necalificat Titi Holban a absolvit Facultatea de Economie Agrară și are un master în managementul Afacerilor Publice Europene, colegul lui Sorin Teju, la fel de „necalificat”, are două facultăți, fiind licențiat în Drept și Economie, tot două facultăți, Drept și Marketing a urmat și „șoferul” Căprar Dorel-Gheorghe… ș.a.m.d. Despre Zgonea se știa că-i sculer-matrițer isteț și-atât. Ca să vezi! O fi fost sculer-matrițer, dar apoi prezidentul Camerei a urmat Facultatea de Construcții Căi Ferate, a studiat managementul resurselor umane la Washington, a fost bursier al Universității din Amsterdam, are studii post-universitare, a absolvit cu un master Colegiul Național de Apărare, apoi și Colegiul Superior de Securitate Națională… Multe dintre diplomele de licență ale deputaților și senatorilor au fost obținute înainte de 1989, așa că n-are cum acționa suspiciunea „fabricării” în instituții private. Și, oricum, un CV pornește de la stadiul inițial al pregătirii individului, nu se… oprește acolo. (Ca să nu mai evocăm și faptul că unul dintre conducătorii la vârf ai Uniunii Europene n-are nici diplomă de liceu…)
Unii autori consideră dezinformarea „o formă psihologică a subversiunii”. Așa să fie, oare?



Recomandări

25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară

25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară
25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară

Un tânăr din Straja este șef de promoție la Universitatea de Construcții București – Căi Ferate, Drumuri și Poduri

Un tânăr din Straja este șef de promoție la Universitatea de Construcții București – Căi Ferate, Drumuri și Poduri
Un tânăr din Straja este șef de promoție la Universitatea de Construcții București – Căi Ferate, Drumuri și Poduri

Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava

Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava
Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava

„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui