Ziua Mondială a cititului cu voce tare (World Read Aloud Day) este un eveniment global, care se sărbătorește pe 1 februarie și la care participă milioane de oameni din peste 100 de țări. Are menirea de a încuraja copiii, tinerii și adulții din întreaga lume să citească, să scrie, să își împărtășească poveștile, să celebreze puterea cuvintelor, conștienți fiind că dreptul la alfabetizare aparține tuturor oamenilor.
Ziua Mondială a cititului cu voce tare a fost marcată, pentru al cincilea an, și la Fălticeni, prin organizarea unor sesiuni publice de lectură cu scopul de a încuraja cititul în familie, la școală sau la bibliotecă. La Grădinița cu Program Normal “Lizuca” această zi a fost sărbătorită cu participarea unui grup de elevi de la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”. Sub mottoul „În lumea poveștilor”, elevele Ioana Costin, Larisa Bertea, Maria Mîrzan, Maria Nechifor și Ariana Apopii le-au citit povești preșcolarilor de la grupa mică și grupa mijlocie.
“Avem un protocol educațional de colaborare cu Colegiul «Mihai Băcescu» Fălticeni, în cadrul unui proiect de voluntariat, proiect care prevede organizarea unor activități culturale, artistico-plastice și de voluntariat, cu implicarea elevilor și preșcolarilor din ambele unități școlare. Astăzi suntem la cea de-a doua activitate desfășurată în comun și avem ca obiective încurajarea lecturii, promovarea și descoperirea beneficiilor cititului. Încă de la vârsta preșcolară trebuie să încurajăm copiii să iubească cărțile, iar acest tip de activitate interactivă a stimulat pasiunea pentru lectură a copiilor. Am citit împreună cu voce tare, am ascultat, am privit, ne-am imaginat și ne-am implicat în povești împreună. Activitatea le-a adus tuturor participanților momente de emoție puternică, s-au legat prietenii care ne motivează să continuăm acest proiect”, ne-a spus educatoarea Doinița Balan.
Eveniment global
Ziua Mondială a cititului cu voce tare s-a sărbătorit la Grădinița “Lizuca” din Fălticeni
