Ziua Ignatului

Odată cu Ignatul, oamenii de altădată se considerau oarecum în perioada sărbătorilor de iarna, deși, formal, mai erau încă câteva zile până la Crăciun. Ținut întotdeauna pe 20 decembrie, Ignatul era și este asociat cu porcul. De ce? Vom încerca un răspuns succint în rândurile care urmează, sărbătoarea de pe 20 decembrie având, după cum vom constata, o legătură intrinsecă cu sărbătoarea Crăciunului. Înainte de a afla semnificația tăierii rituale a porcului în ziua Ignatului, vom prezenta câteva practici și credințe specifice acestei sărbători. Astfel, la tăierea porcului nu trebuie să asiste nici un milos, existând credința că porcul murea cu greutate, iar carnea nu va mai fi bună; se spunea chiar că cei care văitau porcul îl supărau pe Dumnezeu! După ce porcul nu mai mișca, se făcea o tăietură în chip de cruce, la ceafă, peste aceasta punându-se sare, spunându-se că numai așa sufletul porcului va ieși din cap. De obicei, coada, urechile și beșica erau date copiilor, pe gospodari interesându-i în special splina, aceasta indicându-le, în funcție de grosime, cum va fi iarna; doritoarele de păr lung trebuiau neapărat să mănânce din această splină! Găsirea de sânge închegat în inima porcului îl bucura tare mult pe stăpân, acest lucru însemnând noroc la bani. Dacă porcul era negru, cei care participau la tăiere se mânjeau cu sânge pe față, sperând că vor fi mai roșii la față și sănătoși tot anul care va urma. Același sânge, strâns într-o strachină cu mălai, uscat și măcinat, era bun pentru afumarea copiilor bolnavi de guturai, nălucă, spaimă.
Deși creștinismul a asociat porcul necumpătării și lăcomiei, pentru comunitățile arhaice acest animal, mai ales prin sângele său, era unul din cele mai importante ajutoare întru revigorarea…. Soarelui. Ne-ar trebui destul spațiu pentru a explica modul în care percepeau timpul oamenii de altădată și a înțelege, astfel, în mare măsură, lumea lor. Amintim aici doar că, începând cu echinocțiul de toamnă, oamenii observau cum Soarele intră într-un aparent proces de dispariție, consecința directă fiind micșorarea duratei zilei și răcirea vremii; oamenii comunității tradiționale credeau că trebuie să intervină în ajutorul astrului ceresc înainte ca acesta să dispară, momentul hotărâtor pentru acordarea ajutorului fiind plasat în preajma solstițiului de iarnă, adică atunci când este cea mai scurtă zi din an. Ei bine, românii au decis să ajute Soarele, nu întâmplător, prin sacrificarea… porcilor în cinstea zeului Saturn, sângele porcilor trebuind să întărească Soarele slăbit de efortul pe care-l depusese peste an. Nu este deloc exclus ca anterior să fi fost sacrificați oameni, la români întâlnindu-se încă o credință potrivit căreia „Ignatul are rânduit să moară negreșit un om în ziua sa”. Așadar, porcul sacrificat ritual la Ignat (din latinescul ignis – foc!) nu era altceva decât o întruchipare zoomorfă a Soarelui, o altă întruchipare, de data aceasta de natură vegetală, fiind grâul, despre acesta existând o mulțime de credințe și practici în Ajunul Crăciunului.