Manifestări

Ziua Eroilor a fost marcată și la Preutești

Primăria comunei Preutești, în colaborare cu Asociația Cadrelor Militare în rezervă – Preutești, Școala Gimnazială Preutești și parohiile din comună, a organizat ieri, între orele 08,00-14,00, festivități de comemorare a eroilor, cu depuneri de coroane la monumentele închinate celor care s-au jertfit pentru țară din satele Basarabi, Arghira, Huși, Preutești, Mănăstioara și Leucușești.
Din inițiativa primarului Ion Vasiliu, maior în retragere, și a colonelului în retragere Dumitru Simion, numeroși locuitori ai comunei, îmbrăcați în frumoasele costume populare specifice Văii Șomuzului, au participat, la Monumentul Eroilor ridicat în centrul comunei, la un emoționant ceremonial religios și militar și au depus coroane de flori în amintirea fiilor comunei care, în cele două războaie mondiale, au căzut pe câmpurile de luptă.
La Preutești depunerea coroanelor de flori a avut loc în acordurile muzicii militare interpretate de Fanfara „Vuietul Șomuzului” a comunei Preutești, condusă de colonelul Dumitru Simion.

Recomandări

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, Ziua Bucovinei a fost marcată printr-o amplă activitate

La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, din Fălticeni Ziua Bucovinei a fost marcată printr-o amplă activitate

Locuitorii din Vatra Dornei au participat în număr mare la parada militară de Ziua Națională și au format o imensă horă a unirii