Ecologie

Zilele naționale de plantare, marcate la Fălticeni

Zilele naționale de plantare, marcate la Fălticeni
Zilele naționale de plantare, marcate la Fălticeni

Zilele naționale de plantare se desfășoară la Fălticeni, în perioada 29 octombrie – 7 noiembrie, primele două acțiuni având loc marți, 29 octombrie.
Elevii clasei a II-a C de la Eco-Școala „Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni, îndrumați de prof. Adriana Coțovanu, au marcat și “Ziua verde a eco-școlilor din România” prin plantarea în perimetrul școlii a doi pomi, un gutui și un cireș. Celor mici li s-au alăturat colegii de la clasele a VI-a A și a VII-a B, îndrumați de prof. Alexandra Tocănel, prof. Adelina Haidău, și bibliotecara Doriana Stan.
„Este o zi a voluntarilor pe care școala noastră o sărbătorește încă din 2010 și ne face plăcere că suntem printre cei care cred că doar împreună putem schimba ceva. Prin astfel de acțiuni, elevii se atașează și mai mult de valorile ecologiei și tind, la rândul lor, să îi învețe și pe cei cu care intră în contact – de ce este important să protejeze natura”, ne-a declarat prof. Adriana Coțovanu, coordonator program Eco-școala.
Un alt proiect educațional se derulează în aceste zile și la Colegiul “Vasile Lovinescu” din Fălticeni. Marți s-a desfășurat activitatea extrașcolară “Un arbore pentru dăinuirea noastră”, în care au fost angrenați elevi-membri ai Patrulei “Eco Desire”, coordonați de cadrele didactice Gabriela Budeanu, Alina Mironescu și Claudia Șandru. Voluntarii au plantat 15 puieți din specia foioase, în parcul școlii.
Așa cum am aflat de la prof. Gabriela Budeanu, coordonatorul activității, obiectivele urmărite prin acest proiect vizează dobândirea de către elevi a unor cunoștințe cu privire la însemnătatea zilei naționale de plantare, aplicarea cunoștințelor dobândite la orele de protecția mediului, geografie și istorie, formarea unor atitudini responsabile față de mediu, stimularea interesului pentru rezolvarea problemelor de mediu, dar și dezvoltarea spiritului de echipă.
La activitatea de marți au participat ca invitați din partea comunității locale: primarul Cătălin Coman, reprezentanți ai Poliției Municipale și ai Ocolului Silvic Fălticeni.

Zilele naționale de plantare, marcate la Fălticeni
Zilele naționale de plantare, marcate la Fălticeni
Zilele naționale de plantare, marcate la Fălticeni
Zilele naționale de plantare, marcate la Fălticeni
Zilele naționale de plantare, marcate la Fălticeni
Zilele naționale de plantare, marcate la Fălticeni

Recomandări

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Zeci de tineri suceveni au reprezentat România în Franța, la întâlnirea internațională „Patru Regiuni pentru Europa”