Vacanța la munte în perioada Sărbătorilor de Iarnă nu a constituit doar motiv de distracție și fericire pentru toți turiștii. Pentru unii dintre ei, vacanța s-a terminat la spital în urma unor accidente suferite pe pârtiile de schi. În perioada 23 decembrie 2018 – 3 ianuarie 2019 s-au înregistrat aproape 30 de accidente pe pârtiile din Vatra Dornei, cei mai mulți dintre răniți fiind preluați de ambulanțe și transportați la spital, unde au primit îngrijiri de specialitate.
Ultimul accident de acest fel s-a înregistrat joi, 3 ianuarie, în jurul orei 18.30, când o tânără de 21 de ani, din Broșteni, a fost lovită de un alt schior, un tânăr de 18 ani, din Șaru Dornei.
Femeia a primit îngrijiri la fața locului de la o echipă a Salvamont Vatra Dornei, iar mai apoi a fost transportată la Spitalul municipal Vatra Dornei unde a fost diagnosticată cu „traumatism toracic și abdominal”.
Zeci de persoane au suferit accidente pe pârtiile din Vatra Dornei
