Suspiciuni confirmate

Vulpea prinsă în centrul Sucevei a murit din cauza rabiei

Petrea Dulgheru: “Din păcate s-a confirmat ceea ce era clar, numai o vulpe turbată putând să părăsească mediul ei și să cutreiere străzile unui oraș aglomerat”
Petrea Dulgheru: “Din păcate s-a confirmat ceea ce era clar, numai o vulpe turbată putând să părăsească mediul ei și să cutreiere străzile unui oraș aglomerat”

Vulpea care a cutreierat străzile municipiului Suceava pe 29 decembrie, fiind prinsă cu greutate după mai multe tentative eșuate, a murit pe data de 2 ianuarie, confirmându-se astfel suspiciunea sanitar-veterinarilor, care au afirmat încă de la început că animalul este turbat.
După ce a fost capturată, vulpea a fost dusă la adăpostul de câini din lunca Sucevei, unde a fost închisă într-o cușcă, izolată de restul animalelor. Urma să fie monitorizată zece zile și, dacă nu ar fi dat semne de boală, să fie redată în libertate, ori, afirma viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, să fie predată grădinii zoologice din Rădăuți.
Doctorul Petrea Dulgheru, directorul Direcției Sanitar Veterinare Suceava, a declarat: „Vulpea s-a comportat aparent normal, fără a manifesta semne clinice deosebite. Ulterior s-a sesizat instalarea progresivă a unei stări de pareză specifice bolii, ce a condus în final la moartea animalului. În urma examinării de laborator a venit și confirmarea turbării. În primă fază au fost mulți care au contestat ceea ce am afirmat, cu privire la un caz clar de rabie, și au considerat că nu se impune eutanasierea animalului. Din păcate s-a confirmat ceea ce era clar, numai o vulpe turbată putând să părăsească mediul ei și să cutreiere străzile unui oraș aglomerat”.
Pentru că vulpea a intrat în contact cu mai multe persoane, au fost înștiințate imediat Direcția de Sănătate Publică, Regia Națională a Pădurilor, Asociației Vânătorilor și Pescarilor, precum și Primăria municipiului Suceava, pentru a se lua măsuri împotriva răspândirii virusului.
“ Reamintim tututor cetățenilor obligația de ne informa de urgență dacă observă prezența unor vulpi, ori chiar câini sau pisici, care au un comportament neobișnuit, de obicei agresiv, pentru a preveni contactul acestora cu câinii vagabonzi sau alte animale domestice precum și cu oamenii, fapt ce ar putea avea urmări deosebit de grave în transmiterea infecției cu virusul rabiei”, a mai precizat doctorul Petrea Dulgheru.

Recomandări

S-a confirmat medical că un om a murit de rabie, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz după 13 ani

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava

Un om mușcat de un câine, la Iași, ar fi murit de rabie. Cazurile multiple de turbare din jurul Sucevei produc o îngrijorare majoră

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Peste 300 de oameni au fost vaccinați antirabic în județul Suceava, de la începutul anului, după ce au fost mușcați de animale