Vatra Dornei

Vremea schimbătoare, inamicul numărul unu al Cupei Mondiale la sanie



Dubloul Christian Schopf/Andreas Schopf a sărbătorit ieri, la Vatra Dornei, câștigarea celei de-a treia Cupe Mondiale la dublu de când coboară împreună pe aceeași sanie.
Dacă Christian Schopf a declarat că în timpul coborârii nici nu s-a gândit că este posibil să câștige această competiție, coechiperul său, Andreas Schopf, a declarat: „Fiecare curbă am simțit-o oarecum ciudat, dar permanent m-am gândit că trebuie să continuăm cursa. Abia la final, când am văzut timpul obținut, am realizat că acesta a fost de fapt un parcurs bun”.
Andreas Schopf a considerat cursa de ieri ca fiind una dificilă: “Condițiile au fost în continuă schimbare și a fost greu să găsim echipamentul potrivit. În toate etapele din această iarnă am fost foarte aproape de a câștiga cursa, dar ne bucurăm că am reușit acum, la sfârșitul sezonului”.
Și rușii Aleksandr Egorov/Petr Popov, clasați pe locul doi, au spus că, pentru această competiție, condițiile meteo au fost singurul inamic al curselor. “Au fost zile grele aici, deoarece vremea a fost în mod constant în schimbare. Au existat condiții diferite între prima și a doua zi, între o manșă și cealaltă manșă desfășurate în aceeași zi, iar astăzi a fost diferit din nou. A trebuit să pregătim sania diferit pentru fiecare cursă și abia astăzi, în cele din urmă, am găsit ajustările potrivite”, a spus Egorov.
Dubloul italian Patrick Pigneter/Florian Clara a fost mulțumit cu locul al treilea, în etapa a șasea a competiției pentru că acest loc a fost cel de care au avut nevoie pentru a câștiga Cupa Mondială pentru a cincea oară.
Patrick Pigneter, câștigător și la simplu al etapei și al cupei mondiale, a declarat că este mulțumit de rezultatele din acest sezon, pentru că și-a atins toate obiectivele propuse, echipamentul cu care a concurat s-a potrivit foarte bine, iar din luna mai va începe pregătirile pentru sezonul următor cu formarea de vară.



Recomandări

Prima medalie pentru România la Mondialele de Înot pentru juniori a fost cucerită de fălticeneanca Daria Silișteanu

Prima medalie pentru România la Mondialele de Înot pentru juniori a fost cucerită de fălticeneanca Daria Silișteanu
Prima medalie pentru România la Mondialele de Înot pentru juniori a fost cucerită de fălticeneanca Daria Silișteanu