Vicepreședintele PNL Varujan Vosganian a declarat, miercuri, la finalul CNEx, că liberali care nu vor vota la moțiunea de cenzură, făcându-se în acest fel părtașii ideilor Guvernului și își asumă răspunderea politică pentru menținerea Executivului, se descalifică din poziția de membri ai PNL.
Întrebat dacă liberalii au decis în CNEx măsuri punitive pentru parlamentarii care nu se vor prezenta sau nu vor vota moțiunea de cenzură, Varujan Vosganian a declarat că decizia de sancționare a parlamentarilor în cele două cazuri a fost luată în urmă cu un an pentru moțiunea din septembrie 2009, reiterând că cei care absentează sau nu votează se descalifică din poziția de membrii ai PNL.
„În această privință decizia noastră nu a fost luată acum, a fost luată încă înainte de moțiunea de cenzură din septembrie 2009. Aceeași atitudine va fi menținută și acum, însă există o anumită diferență față de 2009, de această dată probleme va avea PDL și nu inițiatorii moțiunii sau susținătorii ei.
Colegii noștri liberali care nu vor vota la moțiunea de cenzură și care în acest fel se fac părtași ideilor (Guvernului-nr) care sunt prezentate în moțiune și, de asemenea, își asumă răspunderea politică pentru menținerea Guvernului și aplicarea ideilor acestuia, se descalifică din poziția de membri ai PNL”, a susținut Vosganian.
El a subliniat că această decizie este „un lucru pe care îl cunosc toți parlamentarii PNL”.