Vosganian: Guvernul să prezinte până în iulie o rectificare bugetară, să vedem cum atinge deficitul



Coordonatorul comisiilor de specialitate PNL, Varujan Vosganian, a solicitat Guvernului, miercuri, ca până la începutului lunii iulie să prezinte o rectificare bugetară care să arate viziunea Executivului în ceea ce privește execuția bugetară pe acest an, atingerea deficitului de 6,8%.
„A doua decizie importantă pe care au prezentat-o Comisia de buget și comisia economică este consecința evaluărilor noastre potrivit cărora pe actuala execuție bugetară deficitul va fi între 10% și 11% din PIB, măsurile din pachetul prezentat prin angajarea răspunderii sunt și ineficiente și insuficiente. Solicităm Guvernului ca până la începutului lunii iulie să prezinte o rectificare bugetară astfel încât să putem afla care e viziunea Guvernului în ceea ce privește execuția bugetară pe acest an”, a susținut Varujan Vosganian.
El a subliniat că rectificarea bugetară trebuie să arate „în ce mod Guvernul vede atingerea deficitului de 6,8%”, prevenind Guvernul că deja la cinci luni s-a depășit 50% din acest deficit bugetar”, și a precizat că nu a înțeles din declarațiile premierului și ministrului Finanțelor, „cum va fi evitată creșterea datoriei publice până la 50 miliarde de euro și în ce mod vor fi atrași acești bani de pe piețele financiare”.
„Nu am înțeles, de asemenea, în ce mod se compatibilizează declarațiile Guvernului care spune că vor fi primiți integral banii de la FMI și declarațiile delegației FMI care a spus că banii vor merge la Banca Națională și că nu se va repeta experiența din trecut în care sumele care au fost date de FMI vor fi direcționate către acoperirea deficitului bugetar”, a spus liberalul.
În plus, liberalul a ținut să puncteze că „în ultima vreme Guvernul și președintele Băsescu au avut numeroase declarații care sunt în contradicție cu cele ale FMI”.
„Atrag din nou atenția asupra faptului că sperietoarea FMI, anume propunerea FMI privind creșterea de impozite și reducerea cu 20% a salariilor, e o informație care nu se verifică, și dacă nu avem din partea FMI o confirmare ca aceasta fost propunerea vom trece această declarație a președintelui Băsescu și preluată de primul-ministru Boc ca încă una dintre manipulări, o sperioetore înfățișată românilor pentru a înghiți gălușca amară a a pachetului de măsuri”, a spus liderul PNL.
Pe de altă parte, Vosganian a anunțat că liberalii vor lansa public, săptămâna viitoare, programul liberal „Noua Economie”.
„În timpul Congresului am prezentat o platformă care a fost bază de discuții. Ea s-a materializat într-un program liberal care se cheamă „Noua Economie” și pornește de la patru obiective. Primul este reforma marilor sisteme publice – sistemul de educație, de sănătate și de protecție socială. (…) Al doilea obiectiv – o nouă administrație, apoi o nouă politică industrială și o nouă politică agricolă”, a spus Vosganian, adăugând că mesajul PNL e direcționat în primul rând către economie urmând ca celelalte, consolidarea fiscal-bugetară, protecția socială – să fie consecința acestora.
El a mai spus că în 2010 „capitalul românesc este supus celor mai mari încercări din 1990 încoace”. „Dacă în ce privește structura capitalului din economia privată peste 90% aparține capitalului străin, în ceea ce privește falimentele, peste 90% ele revin capitalului românesc. E nevoie de o măsură foarte rapidă de susținere a capitalului românesc cu toate consecințele în plan social”, a mai spus Vosganian, conchizând că „PNL ia foarte în seios declarația lui Crin Antonescu potrivit căreia asumăm ideea de a reveni la guvernarea României”.