Solicitare

Vosganian dirijează Garda Financiară spre marea evaziune fiscală



Vosganian, a solicitat Gărzii Financiare, să se concentreze pe marea evaziune fiscală
Vosganian, a solicitat Gărzii Financiare, să se concentreze pe marea evaziune fiscală

Ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, a solicitat, ieri, Gărzii Financiare, să-și reorienteze activitatea de control spre marea evaziune fiscală, în special în ceea ce privește TVA și accizele, și să stabilească în mod cât mai corect zonele de risc în domeniu.
„Există resurse de creștere a încasărilor bugetare prin reducerea evaziunii fiscale de până la 2 procente din PIB, respectiv 2-3 miliarde de euro, pentru creșterea vniturilor bugetare, până în 2010”, a declarat Vosganian la prezentarea bilanțului Gărzii Financiare în 2007.
Instituția aflată în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor a desfășurat anul trecut 173.350 de acțiuni de control, constatând 135.982 de cazuri de abateri de la reglementările financiar – fiscale.
Garda Financiară a aplicat sancțiuni care au condus la atragerea la buget a unor venituri suplimentare de 272,98 milioane de lei, din care s-au încasat, în timpul controlului, 178,5 milioane de lei.
„În timpul controalelor au fost identificate fapte de natura infracțională care au produs bugetului de stat un prejudiciu de peste 1,4 miliarde de lei, fiind înaintate organelor de urmărire penală, pentru continuarea cercetărilor, 2.375 de sesizări, iar în 1.159 de cazuri au fost informate organele fiscale. În conformitate cu prevederile legale, au fost confiscate sau s-a dispus virarea în vederea confiscării, de bunuri și numerar fără proveniență legală sau care au rezultat din săvârșirea unor fapte ilicite, în valoare de 103,82 milioane de lei”, se arată într-un comunicat al Gărzii.
Aprecieri și sfaturi
Atât Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), cât și Garda Financiară sunt „pe o linie corectă”, materializată prin creșterea sumelor colectate la bugetul de stat și reducerea evaziunii fiscale, a spus Vosganian.
El a menționat că Garda Financiară trebuie să treacă de la chestiuni de natură contabilă la identificarea zonelor de risc a marilor operațiuni de evaziune fiscală.
„Sigur că este mai ușor să te duci în complexul Europa de sărbători decât la un mare contribuabil care te dă în judecată. Este necesar un efort mai mare de schimbare a mentalității”, a spus Vosganian.
El a arătat că este nevoie de o mai bună comunicare cu mediul de afaceri, de îmbunătățirea sistemului informatic și de urmărirea în timp real a tranzacțiilor.
Vosganian așteaptă de la comisarii Gărzii Financiare „să stea mai mult la computer și mai puțin să cotrobăie pe sub tejghelele din angro-urile de la marginea Bucureștiului”.
„Aștept de la dumneavoastră această schimbare de mentalitate care să aibă drept consecință mai mulți bani la buget. Acest lucru va face bine și statutului pe care-l aveți în societate, pentru încrederea pe care v-ar conferi-o, și pentru a face din Ministerul Economiei un minister de deschidere, nu o citadelă conservatoare asupra căreia oamenii să privească cu năduf”, le-a spus Vosganian reprezentanților Gărzii Financiare.
Personalul instituției a fost mărit anul trecut cu 500 de posturi, la 1.805 de posturi, din care 1.605 în structurile teritoriale.