Voluntarii de la Filiala Suceava a Crucii Roșii Române împart, în aceste zile, apă, pături și alimente sinistraților din zonele afectate de inundații.
După cum a declarat directorul Crucii Roșii – Filiala Suceava, Corneliu Dediu, în urma evenimentelor meteorologice deosebite și a pagubelor produse de acestea în județ, Filiala Suceava a Crucii Roșii Române a lansat o campanie de sprijinire a persoanelor din zonele afectate. Începând de astăzi, voluntarii au distribuit apă, conserve, pături, cafea, detergenți, săpun și alte produse de primă necesitate sinistraților din județ. Persoanele din zona Pătrăuți, evacuate din locuințe și cazate temporar în școala din localitate, au primit astăzi din partea voluntarilor Crucii Roșii circa 400 de litri de apă, pături și alimente. Acțiunea umanitară a voluntarilor suceveni va continua și în zilele următoare.
În cursul zilei de mâine, un nou transport de pături, saci de dormit, conserve va fi adus la Suceava, de la depozitul zonal din Iași al Crucii Roșii, produsele fiind preluate apoi de voluntari și împărțite sinistraților.