Voința Curții Constituționale de ocrotire a pensiilor are semnificația unui „stop mașinile!” în aventura garantată spre un prezent cu buzunarele mai goale, în care vindecarea nevrozei portofelelor se întrezărea după 2011.
Este, în fapt, un răgaz costisitor, care, pus în balanță cu îndurarea răului fatalmente acceptat al tăierii temporare a pensiilor și salariilor, nu are nici măcar valoarea unui anestezic ușurel. Legile găsite în neregulă de Curte nu pot fi promulgate de președinte, pentru că, prin părți mici, dar esențiale nu au fost găsite tefere din punctul de vedere al sănătății constituționale și trebuie reparate, ironie, de către infamul „doctor” Parlament. Adică, rămân „internate” în Casa Poporului un timp neprecizat, căci nu-i exclus ca opoziția, stârnită și turmentată de o neașteptată fericire, să se joace din nou de-a „arestarea microfonului”, așa cum a făcut la momentul „ghici ce judecător trimitem la Curtea Constituțională?”.
Mai este și o închiderea a cercului: cu FMI a plecat guvernul să se târguiască în tonajul și distribuirea poverilor în cârca contribuabilului anonim, la FMI se întoarce guvernul, ca să mai pună boccele suplimentare de griji pe cocoașa aceluiași personaj colectiv și nevăzut. În arealul închis de acest cerc se cuibărește constatarea, confirmată și în alte dăți, că „tăierea cozii câinelui” dintr-o dată nu-i specialitate tradițional românească, ci mai curând cugetatul și învârtitul în jurul cozii. Bineînțeles că premierul de vreme rea Boc ne-a asigurat în cunoscutu-i stil sacadat că se ține câinește de drumul drept și de deficitul bugetar de 6,8 la sută, pecetluit cu FMI. La această oră, nu știm cum – doar că există un „pachet alternativ”- și care va fi prețul. Știm doar că perfuziile vitale de la FMI și UE rămân deocamdată în depozit.
Căci există un preț, însoțit de o dobândă și pentru amânări, și pentru învârtitul în cerc. Metaforic s-ar traduce într-un supliment de vise rele, pragmatic se traduce în creșteri de taxe și impozite. Un rău foarte probabil care va înlocui alt rău, nici unul mai mic sau mai suportabil, căci „va fi mai rău ” a ajuns o normă acceptată. Iar „fericiții” depozitari ai viselor rele vor fi, cu dedicație „privații”- oameni și companii. Căliți în zănaticul capitalism local, dar primii expuși feluritelor crize și ades agoniilor lente. Supraviețuitori care nu ies în stradă și de pe urma cărora nu aduni capital politic, căci mulți nici nu se ostenesc să voteze.
Pe lângă acest fel de înfruntare amară cu timpurile, presărată cu drame individuale despre care nu prea se vorbește, căci nu sunt generatoare de circ, țopăielile politice rituale, cu cerutul demisiei guvernului și alegerilor anticipate, sunt la nelalocul lor și de un perfect prost-gust. Este îndoielnic că alții care vor veni la timonă ar putea oferi măcar o liniște încordată.
„Politically incorrect”, dar la drept vorbind, într-o țară îmbătrânită, cei nouă apărători ai Constituției ne-au servit perspectiva de a încărunți și albi înainte de vreme.
