Vladimir Găitan, la Festivalul “Grigore Vasiliu Birlic”



Actorul Vladimir Găitan va fi prezent la Festivalul “Grigore Vasiliu Birlic”, ediția a III-a
Actorul Vladimir Găitan va fi prezent la Festivalul “Grigore Vasiliu Birlic”, ediția a III-a

Mari actori ai scenei românești vor fi prezenți la cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”, care se va desfășura, în perioada 9-15 septembrie, la Fălticeni, eveniment organizat de Asociația “Fălticeni Cultural”. După cum ne-a informat Corina Gologoț, PR Independent, pe scena fălticeneană vor urca mari nume, precum Vladimir Găitan, Stere Gulea, Catrinel Dumitrescu, Medeea Marinescu, Marius Manole. Printre personalitățile din domeniul cultural și artistic vor fi prezenți scriitorul Dan Lungu, jurnalista Carmen Olaru (TVR Iași), jurnalista Clara Mărgineanu (Jurnalul Național), poetul Sorin Poclitaru, precum și interpreți ai muzicii folk din România.
Programul festivalului include, printre reprezentațiile spectacolelor care intră în concurs, și spectacole deja cunoscute publicului, precum este și spectacolul „Fă-mi loc”, jucat de Medeea Marinescu și Marius Manole, luni, 9 septembrie, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”. Tot pe 9 septembrie, după festivitatea de deschidere, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” se vor desfășura cursuri de teatru la care vor participa concurenții, elevii iubitori de teatru, profesori și studenți ai facultăților de teatru din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, Universității “Hyperion” și Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice Chișinău.